Judecătorii de la CCR, mai tari ca grupurile organizate din filmele americane

Judecătorii de la Curtea Constituţională au călcat miercuri în picioare Constituţia. Au şters pe jos cu ea. Literalmente! Să nu ne ascundem după cuvinte. S-au comportat ca o gaşcă ajunsă vremelnic în fruntea statului român. Nu fiindcă au spus că amenzile din timpul pandemiei ar fi "ilegale", nici pentru că l-au certat pe Iohannis care la rândul lui s-a răţoit la ei după decizia în cazul Kovesi, ci pentru că au judecat ceva ce nu ar fi avut dreptul – constituţionalitatea legii care reglementează pensiile speciale, adică un drept care-i priveşte şi pe ei. Plastic vorbind,  i-au înjunghiat pe la spate pe cei care au cerut să li se înapoieze bunurile luate. Pensiile speciale nu sunt decât bani însuşiţi de la restul populaţiei (muncitori, funcţionari, medici, profesori), care primeşte când iese din câmpul muncii drepturi mai reduse decât judecătorii Curţii Constituţionale.

Dacă unul dintre regii Angliei de acum aproximativ 700-800 de ani ar învia sigur ar fi invidios pe această grupare de la vârful statului român, care fie vorba între noi îşi păstrează poziţia şi cu ajutorul partidelor politice. Fără să verse o picătură se sânge, fără să scoată "sabia", deci fără nici un efort reuşeşte să îşi conserve privilegiile. Când Henric al VIII-lea a vrut să divorţeze de soţia sa, Catherine de Aragon, a fost nevoit să ducă o luptă de ani întregi cu Papa şi cu catolicii. Deciziile sale au urmărit şi generaţiile următoare care s-au încleştat sângeros în repetate rânduri din cauza disputelor religioase cauzate de deciziile regelui. Judecătorii de la Curtea Constituţională au avut nevoie de doar câteva ore în care s-au făcut că judecă. De fapt, ne-au aburit de-a dreptul pe toţi. Ne-au vrăjit la fel ca Merlin sau legenda lui.

În Constituţie la art. 16 se arată: (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. Să reţinem de aici că inclusiv judecătorii de la Curtea Constituţională, care sunt până la urmă doar simpli cetăţeni indiferent ce le place lor să creadă, au aceleaşi drepturi ca noi toţi. În acelaşi document amintit mai sus, la articolul 47 se menţionează: (2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Deci, pensia judecătorilor de la Curtea Constituţională este stabilită prin lege de către Parlament, ales legal, prin votul cetăţenilor. În 2010, când guvernul Boc, alături de preşedintele Traian Băsescu, a vrut să reducă pensiile cu 15% pentru a nu creşte TVA la 24%, CCR a spus că de aceste drepturi nu se poate atinge nimeni. Nu-i interesa că vor fi reduse pensiile profesorilor, ale medicilor sau ale muncitorilor, ci că drepturile lor ar fi fost diminuate. Atât! Acum, la zece ani distanţă, comit o crimă şi mai odioasă şi spun că legea pensiilor speciale nu poate fi aplicată fiindcă este neconstituţională. Desigur, discursul lor nu este aşa direct. Este ambalat în cuvinte pompoase, din minunata limba de lemn.

Dacă revenim şi aruncăm o privire pe cele două articole din Constituţie vedem că nu au dreptate. Legea pensiilor speciale este în sine neconsituţională pentru simplul fapt că face diferenţă între un medic şi un judecător (n.r. – "fără privilegii şi fără discriminări" – art. 16 din Constituţie). Încalcă prin urmare dreptul fundamental la o compensaţie echitabilă. La un salariu egal, timp de 30 de ani, medicul va avea o pensie de circa 45% din drepturile încasate/nete, pe când judecătorul va lua circa 85% din brut. Curată mârşăvie. Nici Don Vito Corleone (celebrul gangster din filmul "Naşul") nu s-ar fi gândit să inventeze o astfel de metodă de însuşire de fonduri şi mai ales de o asemenea dimensiune.

Nu este de neglijat nici faptul că judecătorii de la Curtea Constituţională au fost în conflict vădit de interese când s-au exprimat pe legea privind pensiile speciale. Este exact ca şi cum ai pune un hoţ sau un criminal să se judece singur. Să ne închipuim un dialog în sala de judecată: – Inculpat, este adevărat că ai furat maşina din parcarea hotelului Intercontinental/ este adevărat că l-ai ucis pe "Tudorică". – Onorată instanţă, mă declar nevinovat. Şi cu asta basta. Procesul s-ar încheia cu victoria incontestabilă a hoţului/ criminalului. Aşa s-a întâmplat şi miercuri cu decizia Curţii Constituţionale. Este treaba Parlamentului să legifereze. Nu a Curţii Constituţionale. CCR poate doar să constate dacă un act normativ respectă sau nu legea fundamentală. Prin interpretările lor, această instituţie din fruntea statului român nu a făcut decât să rescrie legile care s-au adoptat în Parlament. Miza este una uriaşă. De exemplu, Tudorel Toader, rectorul Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, are o pensie de pe urma poziţiei de membru al CCR de aproximativ 30.000 de lei pe lună. Ce pensie ridică un profesor sau medic ieşit de pe băncile şcolii în acelaşi timp cu "distinsul" profesor? Nici nu are rost să amintim. Sigur suma ar păli în faţa purcoiului de bani care-i intră lunar în cont rectorului UAIC, pe lângă salariu, fără să ştim exact pentru ce. Oare ce părere ar avea despre toate astea Don Vito Corleone sau Henric al VIII-lea? Al cui cap ar "cădea" primul?