Legătura puţin bănuită dintre dictatură şi pensiile speciale

Daniel Morar, fostul şef al DNA şi actualul judecător la Curtea Constituţională, a dat săptămâna trecută un interviu în care a menţionat şi subiectul pensiilor speciale. El a spus că: „legiuitorul poate să taie pensiile speciale, mai puţin cele ale magistraţilor“. Este o decizie CCR, a mai menţionat fostul procuror. Cu alte cuvinte aveţi voie să vă atingeţi de orice în ţara asta, dar mai puţin de noi. Pe lângă faptul că decizia CCR este total anticonstituţională, fiindcă nu poţi avea pensionari de mai multe categorii, ci doar pensionari, arată până unde funcţionează legile. Când legile vizează direct o categorie sau alta, care a obţinut un privilegiu în comparaţie cu alte categorii socio-profesionale, atunci e clar că nimeni nu poate pune la îndoială moralitatea/utilitatea/imparţialitatea/etc respectivei norme. Legile capătă astfel, la noi, un character sacrosanct. Sunt mai tari ca piatra, având caracter universal la fel ca legile fizicii. Mai degrabă se aboleşte legea gravitaţiei decât o normă care contravine bunului simţ şi mai ales majorităţii societăţii. 

În Evul Mediu, pe teritoriul Moldovei, Ţării Româneşti şi Ardealului, marii boierii erau scutiţi de la plata unei serii întregi de impozite. Ele cădeau în spatele ţăranilor şi micilor meşteşugari. Când birul cerut de Înalta Poartă creştea, venea urgia peste popor. Boierii trebuiau să-i strângă şi mai tare cu uşa pe aceştia pentru ca plata cerută de sultan să fie acoperită. Acum, birul nu mai merge la Înalta Poartă, chiar dacă unii dintre cei care ne conduc asta insinuează, ci direct în buzunarele unor categorii privilegiate cum sunt pensionarii speciali: fie ei foşti angajaţi din Armată, Poliţie, magistraţi sau SRI. Practic, din impozitele plătite de firme şi angajaţi, plus împrumuturile contractate de stat, sunt achitate pensii ridicol de mari, aproape de pragul nebuniei. Cum este posibil aşa ceva? Răspunsul este simplu şi îl găsiţi în cuvintele lui Daniel Morar, magistrat ce se vrea un exemplu de moralitate şi bun simţ pe când el este doar un om care-şi apară cu înverşunare drepturile aşa-zis cuvenite. Diferenţa dintre el şi un animal încolţit, care-şi vede teritoriul atacat nu este nici una. Aşa-zisele drepturi constituţionale, nu sunt decât privilegii necuvenite şi nu au nimic de a face cu legile fizicii. 

Nu toate prostioarele decise de Curtea Constituţională au caracter imprescriptibil. Multe dintre ele trebuie supuse periodic unei discuţii publice şi adaptate realităţilor în care trăim. Astfel, nu vedem de ce să nu fi rămas la partea cu stăpâni şi sclavi. Şi în vremurile aduse aici în discuţie, dreptul stăpânului de a dispune de un sclav era considerat sfânt, dat de divinitate, nu putea fi atacat în nici un fel. Ulterior, s-a dovedit că nu este aşa, este total greşit să considerăm că o parte dintre oameni este superioară, prin înzestrări fizice şi mai ales intelectuale, unei alte categorii. Aşa cum legea sclaviei se baza pe un mit, cel al superiorităţii, aşa şi legile care dau dreptul la pensii calculate după alte reguli faţă de cele aplicate tuturor angajaţilor au la bază o fundaţie şubredă, de nisip.

Cinismul lui Morar este dat de faptul că el se bazează pe puterea dată de o clică ajunsă la putere pentru propria propăşire şi nu pe puterea dată de popor. Până la urmă, nimeni în ţara asta nu respectă votul. S-a votat pentru un Parlament de 300 de persoane şi avem unul de aproape 500. S-a votat în toamna anului trecut pentru reducerea pensiilor speciale, a făcut parte din programul politic al PNL, PSD şi USR, dar nu s-a reuşit decât anularea veniturilor parlamentarilor (n.r.-o categorie extrem de restrânsă). Daniel Morar ştie toate acestea, de aceea nu se teme de nimeni şi de nimic. Pentru el contează doar că lunar încasează un salariu baban, iar la pensie îl aşteaptă venituri şi mai frumoase. Cam atât! Restul sunt cuvinte mestecate frumos şi aranjate să dea bine, însă împăratul este gol. Este învelit doar cu hârtie frumos colorată şi cam atât.

Logica magistraţilor de la Curtea Constituţională este foarte asemănătoare cu cea a dictatorilor. Odată ajunşi la putere nu mai contează nimic altceva decât să-şi păstreze scaunul. Nici un cost nu este prea mic pentru păstrarea acestui obiectiv.