Litigiile cu băncile pot fi rezolvate şi gratuit fără să se ajungă în instanță

sâmbătă, 20 octombrie 2018, 01:58
1 MIN
 Litigiile cu băncile pot fi rezolvate şi gratuit fără să se ajungă în instanță

Asta vă propune o organizaţie neguvernamentală, care spune că a rezolvat deja amiabil sute de litigii ale clienţilor cu băncile. Prezentarea pentru cei interesaţi va avea loc marţi la Iaşi.

Ieşenii îşi pot rezolva gratuit anumite litigii cu instituţii bancare, fără să apeleze la instanţă. O organizaţie neguvernamentală va prezenta, marţi, la sediul Primăriei Iaşi, cum poate fi intermediată negocierea dintre clienţi şi bănci.

În acest sens, Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domniul Bancar (CSALB) va organiza o conferinţă prin care va prezenta litigii deja intermediate, precum şi procedura pe care trebuie să o urmeze cei interesaţi.

Potrivit unui comunicat al CSALB, de la începutul anului, peste 260 de români şi-au rezolvat litigiile prin intermediul acestui centru, fără să mai ajungă în instanţă.

Conferinţa care va fi organizată la Iaşi face parte din „Caravana CSALB“, proiect ce cuprinde o serie de întâlniri în mai multe oraşe din ţară.

Comentarii