Caută 
1 MIN
Se pierde însă democraţia, care se transformă într-o plutocraţie, sau plutodemocraţie, chiar în locurile unde s-a născut varianta modernă a democraţiei. Gândirea critică este astfel în mare pericol.
Trei elemente principale îşi conjugă şi îşi potenţează reciproc efectele în determinarea lumii de mâine. Este vorba despre mersul ideilor, evoluţia demografică şi tehnologia. Mă gândesc şi la un al patrulea, încă nelămurit suficient într-o manieră ştiinţifică, dar care s-a autonomizat în ultimele două decenii şi a câştigat în importanţă: este vorba despre monedă şi sistemul monetar. Analiza ultimelor evoluţii ale acestor elemente indică un declin clar al Occidentului şi o afirmare a ţărilor BRICS şi a altor puteri emergente, în vreme ce centrul economic al lumii s-a mutat în Asia.
Astfel, ca PIB, ţările BRICS egalează SUA, cu un avânt special al Chinei, care are un PIB cât Rusia, India, Brazilia şi Africa de Sud împreună şi anunţă o depăşire a PIB-ului american până în 2030. Ca populaţie, principalele cinci noi puteri emergente deţin 40% din populaţia totală a planetei. În ce priveşte mersul ideilor, aş oferi un singur indicator sugestiv: în 2011, numărul de brevete de invenţii şi inovaţii provenite din ţările BRICS a crescut cu 33% faţă de anul anterior, în timp ce în America şi Europa a crescut doar cu 7%. Cine deţine inovaţia deţine cheile viitorului. Cel mai mult investeşte în acest domeniu Coreea de Sud, adică 3,4 % din PIB. În ce priveşte tehnologia, competiţia este acerbă, iar aici, ca şi în domeniul geopolitic, puterile occidentale deţin încă un avantaj relativ, care începe însă să fie contrazis, bunăoară în cyberspaţiu.
Cred că Administraţia Obama s-a prins, în sfârşit, că America îşi cheltuie timpul, banii şi nu puţine vieţi în nisipurile islamiste din Orientul Mijlociu, în vreme ce celelalte puteri tac şi fac. Oricum, mutarea accentului şi efortului geostrategic american în Pacific este o mutare bună, de preîntâmpinare. Se aşteaptă reacţia Chinei, care se doreşte lider regional. Oricum, SUA au încă destui aliaţi în zonă ca să menţină controlul acesteia. Ceea ce au uitat ei, dar încep să-şi reamintească, este relaţia dintre competitivitatea economică şi realitatea securitară (vezi articolul lui Robert Zoelick din revista „Foreign Policy”, martie-aprilie, 2013). Oricum, americanii continuă să cheltuiască în domeniul militar cât întreg restul lumii.
În ce priveşte dansul ameţitor al monedelor, este de remarcat cred că 48% ditre lichidităţile lumii se află în Asia, că actuala criză a economiilor occidentale are şi o importantă, dacă nu decisivă, componentă monetară şi că suntem în plin război valutar, în care, cel puţin deocamdată, dolarul şi euro pierd teren serios în favoarea valutelor ţărilor cu rezerve valutare mari, în special a yuanului chinezesc. Oricum pieţele cântă Asia, unde s-au mutat investiţiile, de unde pleacă exporturile, unde economiile cresc cu rate semnificative şi, încet-încet, şi consumul. În aceste condiţii, despre ce globalizare vorbim?
Trăim o perioadă fractală, în care lumea se mută de pe un picior pe altul (vezi, în acest sens, şi cartea lui Lucian Boia, Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine, Humanitas, Bucureşti, 2013). Se afirmă tot mai mult noi puteri emergente, pe lângă cele din BRICS, cum ar fi: Coreea de Sud, Mexic, Turcia, Indonezia, Suedia, Canada, Polonia şi chiar Columbia şi Nigeria, configurând o lume multipolară, în care şi clasa de mijloc devine mai consistentă. Se impune cu necesitate o reformare a sistemului monetar internaţional şi a organismelor monetar-financiare internaţionale, care să reflecte noile realităţi.
Lumea rămâne însă plină de inegalităţi şi de nedreptăţi. Astfel, cei mai bogaţi 1% din populaţia planetei deţin 44% din resursele acesteia, în timp ce jumătatea cea mai săracă, adică 3,5 miliarde de locuitori, deţine sub 1% din resursele sale. Pe criză sau vreme bună, e mai bine să fii – se spune – ultrabogat. Capitalismul rezistă, dar se metamorfozează, preluând elemente mai autoritarist-corporatiste din Asia, în special din China şi Rusia. Se pierde însă democraţia, care se transformă într-o plutocraţie, sau plutodemocraţie, chiar în locurile unde s-a născut varianta modernă a democraţiei. Gândirea critică este astfel în mare pericol.
Cine doreşte extinderea orizontului propriei conştiinţe se va abate, inevitabil, de la gândirea obişnuită, de la speculaţii şi ipoteze şi va trebui să-şi activeze însuşiri şi facultăţi noi. Dincolo de circumstanţe însă, inevitabil trecătoare, cred că trebuie afirmat adevărul şi trebuie făcut binele, atribute care, prin ele însele, conduc evoluţia, procesul de devenire. Căci omul modern vieţuieşte o prăpastie între idee şi realitate. Platon, care încă vedea în idee adevărata realitate, a rămas, din păcate, atât de departe…
Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi
