Lumea de poimâine

În timp ce sunt produse, obiectele digitale se comportă exact la fel ca cele analogice: sunt bunuri rivale (sau rare), în sensul că producţia lor consumă resurse finite care ar putea fi folosite la producerea altor bunuri. Chiar şi o postare pe Facebook consumă timp – o resursă rară care ar fi putut fi altfel folosită – şi energie electrică (la rândul ei o resursă rară).

Însă odată produse, obiectele digitale se transformă instantaneu în bunuri non-rivale. O carte în format .pdf o pot distribui tuturor prietenilor mei, de exemplu: toţi vom avea câte un exemplar, fără ca eu să pierd ceva.

Tocmai această proprietate a obiectelor digitale – aceea de a fi bunuri non-rivale – va schimba fundamental lumea în care trăim. Fiindcă în momentul în care un bun devine non-rival, economia aşa cum o ştim îşi pierde sensul.

Economia, de la Adam Smith încoace, a fost şi continuă să fie ştiinţa distribuirii optime de bunuri rare. În secolul al XX-lea, două instrumente au rivalizat pentru poziţia de distribuitor optim: piaţa liberă şi economia planificată. În cele din urmă – şi cumva inevitabil (cel puţin potrivit anumitor economişti) – piaţa liberă a câştigat întrecerea. Capitalismul s-a dovedit o formulă mult mai eficientă de distribuţie decât planificarea. Atât de eficientă încât sărăcia absolută este astăzi în curs de dispariţie.

Însă, chiar dacă este de departe cel mai eficient mecanism de distribuţie a bunurilor rare, capitalismul are o limită peste care nu poate trece: în interiorul sistemului creat de el nu pot fi distribuite eficient decât bunuri rare. Bunurile non-rivale nu pot fi distribuite eficient printr-un sistem capitalist (şi nici prin orice alt sistem dedicat exclusiv distribuţiei de bunuri rare).

Vedem asta suficient de limpede chiar şi astăzi, când digitalizarea naturii este abia la început. Deocamdată, au fost digitalizate doar cuvântul, sunetul şi imaginea. Şi, deloc întâmplător, industriile tradiţionale ale cuvântului, sunetului şi imaginii (presa scrisă, industria muzicală, cea a filmului, cea a cărţii fizice etc.) sunt în colaps – sau cel puţin în regres masiv – fiindcă nu mai pot controla distribuţia obiectelor digitale aşa cum o controlau pe cea a obiectelor analogice.

Actualul val de întărire a prevederilor legate de copyright e, de fapt, unul de tip reactiv, menit exclusiv să ajute industriile tradiţionale ale cuvântului, sunetului şi imaginii să supravieţuiască temporar digitalizării cuvântului, a sunetului şi a imaginii. Dar cu sau fără noua legislaţie, pe termen mediu industriile respective sunt sortite falimentului din simplul motiv că obiectele digitale sunt bunuri non-rivale. Inevitabilul se va produce oricum.

Iar ceea ce astăzi este valabil doar pentru cele trei industrii menţionate mai sus, va deveni valabil pentru tot mai multe industrii odată cu digitalizarea unui număr tot mai mare de clase de obiecte analogice – până când, în final, vechea ordine bazată exclusiv (sau cel puţin preponderent) pe distribuţia de bunuri rare va dispărea (exact la fel cum vechea lume agară a dispărut odată cu apariţia capitalismului industrial).

Lumea de poimâine nu va fi anti-capitalistă, ci post-capitalistă. La fel cum lumea de azi nu e anti-agrară, ci post-agrară. Schimbarea va avea loc pur şi simplu prin apariţia de noi tehnologii capabile să schimbe natura obiectelor, transformându-le din obiecte analogice în obiecte digitale, şi prin generalizarea folosirii acestor noi tehnologii.

La drept vorbind, o nouă tehnologie de digitalizare a naturii există deja, sub forma imprimantelor 3D. Dar utilizarea imprimantelor 3D este încă abia la început – şi, pe de altă parte, raportate la tehnologiile viitoare, imprimantele 3D stau în acelaşi raport în care primul motor cu aburi stă faţă de motoarele super-eficiente de astăzi.

Ce este cert e că trendul către digitalizarea naturii e deja vizibil şi ireversibil. Şi, cu cât mai multe clase de obiecte analogice vor putea fi digitalizate – şi cu cât digitalizarea va fi mai eficientă – cu atât mai mult vom pătrunde într-o lume nouă, lumea de poimâine, centrată exclusiv (sau cel puţin preponderent) pe producţia de bunuri non-rivale (digitale). Iar economia de azi, cea mai eficientă dintre economiile lumii vechi, va fi înlocuită cu una propriu-zis a dăruirii, a împărţirii – fiindcă obiectele non-rivale se distribuie cel mai simplu astfel.

Fireşte, în lumea de poimâine vor exista şi comunităţi care vor rămâne fidele schimburilor economice aşa cum sunt ele practicate de la apariţia capitalismului şi până azi. Dar ele vor fi marginale şi privite mai degrabă drept curiozităţi antropologice, aşa cum privim astăzi triburile de vânători-culegători care mai există printre noi.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist