Luni se deschid ofertele pentru 16 tramvaie. Documentația stufoasă a dat bătăi de cap firmelor

vineri, 12 iulie 2019, 01:58
3 MIN
 Luni se deschid ofertele pentru 16 tramvaie. Documentația stufoasă a dat bătăi de cap firmelor

Livrarea a 16 tramvaie noi la Iaşi a stârnit un interes major în rândul furnizorilor din ţară şi din străinătate. Deschiderea ofertelor va avea loc luni, 15 iulie, iar valoarea totală a contractului a fost estimată la 184 milioane lei (fără TVA). Este vorba despre achiziţia derulată de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) în numele Primăriei Iaşi. 

Zilele trecute, MDRAP a oferit peste 100 de clarificări la solicitări venite din partea companiilor interesate să depună oferte. Până acum, termenul de depunere a ofertelor a fost amânat în mai multe rânduri (cel iniţial a fost 12 martie 2019), tot la cererea companiilor, având în vedere documentaţia stufoasă care trebuie întocmită, dar şi faptul că MDRAP are în desfăşurare licitaţii asemănătoare şi pentru alte oraşe din ţară.

Primăria Iaşi ar trebui să plătească avans
 
În general, clarificările aduse de către MDRAP sunt de ordin tehnic în ceea ce priveşte dotarea tramvaielor. Companiile s-au interesat şi de condiţiile de plată ale contractului şi au solicitat prelungirea termenelor de livrare a tramvaielor. În primul caz, MDRAP a pus sarcina plăţii unui avans în curtea Primăriei Iaşi. „Municipiul Iaşi poate efectua plăţi în avans de până la 30% din valoarea contractului. (…) În situaţia acordării avansului, (Primăria, n.r.) are obligaţia de a solicita contractorului un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări. (…) La efectuarea plăţilor pentru bunurile livrate, avansurile acordate vor fi deduse din sumele datorate. Nu se admit plăţi efective decât după deducerea integrală a avansului“, se arată într-un răspuns al MDRAP.
 
Autoritatea centrală a mai precizat că plata avansului şi ponderea acestuia sunt condiţionate de existenţa fondurilor în bugetul Iaşului. Pri­marul Mihai Chirica nu a putut fi contactat ieri pentru a preciza dacă municipalitatea ar putea acorda sau nu avans. La maximum 30%, avansul ar ajunge la peste 50 milioane lei. Banii de avans ar urma să fie recuperaţi ulterior, în condiţiile în care proiectul de achiziţie este finanţat cu fonduri europene.
 
Ofertanţii vor mai mult timp pentru construirea tramvaielor
 
MDRAP a primit mai multe solicitări pentru prelungirea termenelor de livrare ale celor 16 tramvaie cu o lungime de 30 metri. Autoritatea centrală vrea ca primul tramvai să fie livrat la Iaşi până în luna 15 de derulare a contractului, iar restul până în luna 22. Un ofertant a arătat că, în perioada 2020 – 2022, sunt comandate foarte multe tramvaie, nu doar din România, ci şi din alte ţări europene. „Vă rugăm să ajustaţi termenele livrării vehiculelor la realitatea în Uniunea Europeană, cum urmează: data livrării a primului vehicul în termen de 24 luni de la semnarea contractului şi livrarea tuturor vehiculele în termen de 36 de luni de la data semnării contractului. Extinderea termenului de livrare va duce la punerea în aplicare în timp util a proiectului, precum şi la calitatea şi eficienţa vehiculelor livrate pe tot parcursul vieţii lor“, a spus o companie interesată.
 
Alţi ofertanţi au indicat termene asemănătoare în solicitările lor, dar MDRAP a refuzat să facă modificări în acest sens. Tramvaiele ce vor fi achiziţionate de MDRAP vor circula pe traseele 1, 3, 7, 8 şi 13. Pe toate traseele vor fi alocate câte 3 tramvaie cu excepţia traseului 7, unde vor fi repartizate 4 tramvaie. „Tramvaiele trebuie să fie echipate cu instalaţie de aer condiţionat, instalaţie de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, instalaţie de exhaustare a aerului viciat, sistem de numărare a călătorilor, cu instalaţie audio-video în interior, anunţuri vocale exterioare în staţii pentru persoanele cu dizabilităţi de vede­re, instalaţie electrică a echipamentelor de ticketing, instalaţie de informare a călătorilor atât la interior cât şi la exterior“, se arată în caietul de sarcini.
 
În paralel, Primăria Iaşi are, la rândul ei, în desfăşurare o licitaţie pentru achiziţia altor 16 tramvaie cu o lungime de 26 metri, valoarea contractului fiind estimată la peste 142 milioane lei, iar termenul de depunere a ofertelor este în luna august. La fel ca în cazul achiziţiei MDRAP, municipalitatea beneficiază tot de fonduri europene pentru cumpărarea vehiculelor. 

Comentarii