Mafia soft care ne papă lună de lună taxele şi impozitele

Cazul inginerului Ovidiu Ianculescu de la Serviciul de Gospodărire al Apelor Mureş este unul „şcoală”. Este la fel cum e „Domnul Lăzărescu” pentru sistemul medical. Ianculescu va fi de acum înainte sinonim cu administraţia publică şi cu modul cum se fac numirile, strict pe criterii politice, de prietenie, fără să se ţină cont de educaţie, competenţă sau studii.

Pe scurt, după cum povesteşte chiar el, în 2019 a câştigat şefia SGA Mureş în urma unui concurs. Tânărul de 36 de ani susţine că nu este înregimentat în niciun partid politic şi traseul său profesional se datorează doar muncii susţinute şi tenacităţii. Încă de la 15 ani a fost nevoit să muncească în diverse locuri pentru a se întreţine fiindcă situaţia lui materială nu a fost una tocmai bună. Surpriză însă! În 2020, este forţat să demisioneze, iar în locul lui este pus Ionuţ Cengher, membru PNL şi un apropiat al unui parlamentar/baron din Mureş. Cengher a venit prin transfer, deci fără concurs, de pe postul de consilier parlamentar. În momentul înscăunării a purtat o discuţie cu Ianculescu în care i-a spus acestuia, direct în faţă, convorbirea fiind înregistrată fără să ştie, că el nu are experienţă şi oricum dacă PNL pierde puterea se va retrage din funcţie, fără nici un regret. Cazul a fost publicat şi documentat de Recorder.ro. Când reporterul l-a întrebat pe Cengher dacă ştie numărul legii Apelor sau vreun paragraf din actul normativ, acesta a ridicat nonşalant din umeri. A avut totuşi tupeul să spună că pentru a conduce o instituţie cu un ridicat profil tehnic nu este nevoie de astfel de cunoştinţe. Pe de altă parte, nici profilul managerial nu îl recomanda cu nimic, el fiind de-a lungul vieţii doar agent de vânzări şi consilier parlamentar.

Cazul Ianculescu nu este unic. La fel au stat lucrurile în trecut, la fel stau acum şi la fel vor sta şi în viitor. Are totuşi o serie de particularităţi care merită detaliate şi analizate cu grijă.

Este pentru prima dată când cineva iese public şi descrie cu subiect şi predicat cum a fost forţat să demisioneze de la stat. Practic, într-o bună zi s-a trezit cu doi inspectori de la Corpul de Cotrol care i-au pus o foie în faţă şi l-au „sfătuit” să-şi scrie demisia. I-au dat şi un termen: două ore. Se grăbeau să ajungă înapoi la Bucureşti şi nu voiau să plece cu mâna goală. Şeful cel mare, Ervin Molnar, cerea capete şi ei le ofereau pe tavă. Asta denotă practici de tip mafiot. Nu este nici o exagerare. Nu este nici o diferenţă între un interlop din Sicilia care merge la patronul unui magazin şi îi cere taxă de protecţie şi modul cum s-au comportat angajaţii de SGA. Dacă citim cu atenţie spusele lui Cengher observăm că în acest sens înţelege şi el funcţia primită.

Arată, apoi, cât de ipocrit este premierul Ludovic Orban. Înainte să vină în funcţie, tuna pe la toate televiziunile că nu este posibil ca instituţiile statului să fie pline de amante, prieteni şi rude. Spunea că PNL va instala în funcţie doar oameni competenţi. Ionuţ Cengher este un exemplu perfect de incompentenţă, deci declaraţiile lui Orban se bat cap în cap cu acţiunile lui Ervin Molnar – pus în funcţie de premier. Una a spus poporului înainte de a ajunge la vârful statului şi alta a făcut după.

Tupeul celor puşi în funcţii de conducere este incredibil. Nu se dau în lături să ocupe o poziţie indiferent cât de complexă este ea şi câte studii cere. Ei merg pe considerentul că noi suntem acum la putere şi facem exact ceea ce vor muşchii noştri. Dacă unui tip ca Ionuţ Cengher i s-ar fi propus funcţia de guvernator BNR, suntem covinşi că nu ar fi refuzat. Nu îl interesa faptul că nu se descurcă, îl interesa doar să profite de salariul venit la pachet. Nu contează nimic altceva, ci doar beneficiile. Restul putea să fie incendiat.

Este foarte greu de înţeles pentru toată lumea de ce nu sunt promovaţi, chiar dacă li se oferă o funcţie fără concurs, oamenii competenţi. Oare nu mai exista nimeni în PNL mai potrivit profesional să ocupe funcţia de director SGA Mureş? Trebuia să se apeleze la un agent de vânzări? De fapt aici este şi marea problemă cu numirile politice. În loc să fie aduşi oameni bine pregătiţi şi competenţi sunt promovaţi doar cei slab pregătiţi, singura cerinţă fiind să fie prieteni cu cineva aflat la putere. Nimeni nu s-ar mai uita dacă o persoană sau alta este înregimentată politic dacă ar fi competentă şi bine pregătită profesional. Nimeni nu ar avea să-i spună ceva unui director de la PSD sau PNL dacă instituţia pe care o conduce ar da rezultate. Absolut nimeni.

Pe de altă parte, dezvăluirea lui Ianculescu nu va rezolva problema. Deja, fiindcă a vorbit, a fost detaşat la Baia Mare şi în următoarele şase luni va face naveta 200 de kilometri. Pentru ca astfel de cazuri să nu se mai întâmple, este nevoie ca tot mai mulţi funcţionari publici să iasă în faţă şi să condamne practicile de acest fel. Tăcerea nu este bună. Lasă loc de multe interpretări şi speculaţii. Imediat te gândeşti că marea majoritate a celor angajaţi la stat are în spate o proptea politică sau un prieten. Suntem însă convinşi că în instituţiile publice sunt angajaţi şi oameni capabili. Ei ar trebui să iasă în faţă, să formeze o masă care să conteze. Ianculescu este aproape singur. Nu poate lupta cu un sistem întreg populat cu zeci de mii de amante, rude sau prieteni.

Metodele de promovare în funcţiile publice arată, de fapt, cum gândesc membrii partidelor politice. Nu împărtăşesc un ideal doar de dragul lui, fiindcă cred în el, ei vor neapărat o recompensă materială. După ce Ionuţ Cengher a lipit afişe alături de membrii PNL (sunt imagini în acest sens), el a vrut să-şi asigure şi buzunarul propriu. Nu a dezbătut principiile liberalismului de „amorul artei”, a vrut şi un salariu baban pentru asta. La fel au făcut şi membrii PSD, PMP, ProRomânia şi în curând îi vom vedea la treabă şi pe cei ai USR. Pe ei încă nu-i putem acuza de nimic fiindcă nu au fost vreodată la putere. Proba practică o vor da abia după 6 decembrie. Atunci vom vedea dacă au fost cinstiţi cu noi, alegătorii, sau din contră ne-au minţit în faţă la fel ca liberalii sau pesediştii.

Concluzia cazului Ianculescu este că până când acest sistem de promovare în instituţiile statului nu va fi spart, nu vom putea progresa, nu ne vom putea dezvolta, vom bălti însă în ignoranţă fără să ne dăm seama că taxele şi impozitele noastre merg la rudele, prietenii şi amantele lor. Până la urmă este tot un fel de mafie, chiar dacă una ceva mai soft.