Majka, ce evadare!

luni, 30 august 2021, 01:43
1 MIN
 Majka, ce evadare!

 

Polonezul a câştigat spectaculos etapa a XV-a a Turului Spaniei

Etapa a XIV-a din Turul Spaniei, disputată sâmbătă, între Don Benito şi Pico Villuercas (167,5 km) a fost câştigată de francezul Romain Bardet (DSM), din evadare, fiind urmat la 44 de secunde de spaniolul Jesus Herrada (Cofidis) şi de australianul Jay Vine (Alpecin-Fenix), care a revenit spectaculos după o căzătură urâtă. Această etapă nu a avut consecinţe importante în privinţa clasamentului general.

Ieri, s-a disputat etapa a XV-a, Navalmoral de la Mata – El Barraco (197,5 km). Polonezul Rafal Majka (UAE) s-a impus după o lungă evadare solitară de peste 85 de kilometri, dovedindu-se un căţărător de elită. Adversarii săi au fost departe; olandezul Steven Kruijswijk (Jumbo Visma) a sosit la 1:27, iar australianul Chris Hamilton (DSM), la 2:19.

Norvegianul Odd Christian Eiking (Intermarché) este urmat în continuare în clasamentul general provizoriu la 54 secunde de francezul Guillaume Martin (Cofidis) şi la 1:36 de slovenul Primoz Roglic (Jumbo-Visma). Astăzi este zi de repaus în turul Spaniei.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii