Mama lui Vlad Pascu, autorul accidentului mortal de la 2 Mai, ar fi încercat să şantajeze martorii

joi, 14 septembrie 2023, 10:11
2 MIN
 Mama lui Vlad Pascu, autorul accidentului mortal de la 2 Mai, ar fi încercat să şantajeze martorii

Mama lui Vlad Pascu (FOTO), autorul accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie audiată la DIICOT săvârşirea de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, pentru ar fi încercat să şantajeze martori din cauza privind drogurile în care e implicat fiul său.

Surse apropiate anchetei afirmă că în una dintre cauze sunt implicaţi apropiaţi de-ai lui Vlad Pascu cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, care ar fi fost cazaţi în aceeaşi unitate de cazare, existând probabilitatea să fi consumat împreună substanţe stupefiante înaintea accidentului. De asemenea, este implicat şi distribuitorul lor.

Într-o a doua cauză, este vizată mama lui Vlad Pascu, acuzaţiile în acest caz fiind de săvârşirea de infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, precizează sursele citate, potrivit cărora aceasta ar fi încercat să şantajeze martori din cauza privind drogurile în care e implicat fiul său.

Conform DIICOT, percheziţiile au loc în două cauza. ”Într-o cauză, având ca obiect infracţiunea de trafic de droguri de risc, în care o persoană are calitatea de suspect, se efectuează un număr de 9 percheziţii domiciliare, mai multe persoane urmând să fie aduse la audieri. În cea de a două cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, precum şi pentru infracţiuni privind regimul drogurilor, respectiv : punerea la dispoziţie a locuinţei in vederea consumului de droguri, trafic de droguri de risc şi mare risc, două persoane având calitatea de suspect”, precizează instituţia.

Faţă de un suspect cercetările sunt efectuate pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, iar pentru cel de al doilea pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc şi mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul de droguri. ”La această cauză s-a dispus reunirea unui dosar aflat pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, în care o persoană are calitatea de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc”, notează DIICOT.

Comentarii