BASARABIA, ACUM

Mare alegere!

joi, 24 mai 2018, 01:50
1 MIN
 Mare alegere!

Cred că foarte pe scurt, fiindcă lucrurile, odată ajunse aici, aproape că nu mai au relevanţă. Duminica trecută, după cum, probabil, se ştie şi dincoace (Chişinăul fiind, în etapa asta, o miză extrem de importanţă, crucială, de fapt, şi nu doar pe plan intern), în cel de-al doilea tur de scrutin au acces candidatul socialiştilor, Ion Ceban (numele, în sine, spune tot, deopotrivă psihologic şi ideologic) şi cel al Partidului "Demnitate şi Adevăr", Andrei Năstase. 

Candidatul unioniştilor, parlamentarul român Constantin Codreanu, împins prin zonă de Băsescu însuşi şi în legătură cu care presa a publicat în trecuta campanie ştiri cum că e susţinut de nu ştiu cine din UE, apoi chiar din Statele Unite – manevre puerile, în spiritul "simţirilor patriotice" de care ni s-au strepezit dinţii – a acumulat un procent penibil. Are, ce-i drept, şi o moacă de infantă, plus apariţia din neant, în percepţia alegătorului mediu, şi prestaţia prin nimic remarcabilă: date care nu puteau conduce decât nicăieri. Va trebui inventat ceva mai profund decât tipul acesta de unionism de carte poştală, în care nu se regăsc oameni infinit mai bine înzestraţi pentru, bun, poate nu actul, încă nu, dar sigur pentru practica demnă a reunificării. În alt limbaj, cu alţi termeni şi din perspectiva unei atitudini complet diferite. Un test inutil de incapacitate, rezultatul fiind mai mult decât previzibil.

Fapt e că, scoasă din cursă Silvia Radu, fostul deja primar interimar (deşi practic toată lumea o vedea în turul următor, disputându-şi victoria cu omul lui Dodon), ne-am pomenit, unii cel puţin, în cea mai tâmpită situaţie aporetică din câte vor fi fost posibile. Efectiv, între cine avem de ales? Între o fantoşă care va face, şi punctual, şi pe termen lung, deci şi tactic, şi strategic, jocul Kremlinului, într-o localitate care e în acelaşi timp şi întregul, nu doar partea acestui stat, prin concentrarea de forţe economice şi politice şi contând enorm, evident, în jocul marilor puteri interesate de areal. Şi o altă marionetă, trasă de sfori revendicative ce se pierd undeva în landurile nemţeşti. Între o chintesenţă de turpitudini ideologice şi geopolitice şi interfaţa unor indivizi cu maţele la fel de pestriţe ca şi oligarhul de care au fugit, dar pe care bucuroşi l-ar îneca şi într-o lingură de apă.

Încă nu e limpede de ce a ratat Silvia Radu: sondajele, toate, o arătau devansându-l pe Năstase şi îi garantau ca atare accederea în cel de-al doilea tur. E cam greu de crezut într-o eroare de apreciere atât de coerentă. Am impresia că cineva (să nu ne gândim deocamdată la miliardar,  plictisit de viermuiala galeriei) şi-a făcut o distracţie din a omite de pe tabla de şah un pion care, cum-necum, începuse să devină simpatic, şi a băga încă o turbulenţă, două. Sau, mai curând, încă o flegmă în apertura plebei care trebuie, acum, să pună botul pe "răul cel mai mic", alias candidatul DA, văzut dintr-odată ca mare pro-european şi, ca o cruntă ironie, salvator de naţie. Câteva partide s-au şi grăbit să-şi declare "sprijinul necondiţionat", gest care se vrea, cică, pragmatic, deşi e de o imoralitate desăvârşită. Şi dacă am fi condiţionat câte ceva pe ici, pe colo, ce?

Realitatea însă – după ce-am căpătat la 20 mai, când a avut loc primul tur – e că nu să votezi îţi vine, ci să vomiţi: nici unul nu e breaz în sensul unei administrări eficiente a localităţii. Socialistul, previzibil, o să ne vină cu prostiilor lor tradiţionale (ce-a făcut Dodon după ce-a fost uns şef de stat? A scos drapelul UE de pe Preşedinţie şi a băgat pe site-ul instituţiei "limba moldovenească". Ceban, pupilul, se va mulţumi să epureze prin structuri pentru a-şi pune ortacii în loc). Cu Năstase primar, ne aşteaptă o perioadă şi mai haotică: omul o face ritos pe factorul anti-sistem, deşi, repet, nu-i decât interfaţa unor frustraţi refugiaţi în Occident), aşa că o să avem disfuncţii şi derapaje berechet. Mai ales că la toamnă ne aşteaptă altă pacoste, parlamentarele, iar PPDA nu ascunde că asta, de fapt, e marea sa miză. Când să-şi bată Năstase capul cu plicticoasele treburi curente? Oricum o dai, capitala încape fie pe mâinile unui posedat de partid, fie în labele ceva mai dedate cu săpunul ale unei metonimii de interlopi. Mare alegere!

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi" în Republica Moldova

Comentarii