Marea prescripţie: secretarul consiliului local Paşcani, condamnat pentru o gaură de 2 milioane de lei, scos basma curată

sâmbătă, 12 noiembrie 2022, 02:50
4 MIN
 Marea prescripţie: secretarul  consiliului local Paşcani, condamnat pentru o gaură de 2 milioane de lei, scos basma curată

Numărul celor pe care prescripţia răspunderii penale îi scapă din plasa justiţiei creşte în fiecare zi. Fostul secretar al Consiliului Local Paşcani, Mircea Zuzan, a fost achitat de acuzaţiile aduse de DNA într-un dosar trimis în instanţă acum şapte ani. 

Zuzan a fost condamnat de două instanţe, dar până să se ajungă la o concluzie, timpul acordat de Curtea Constituţională pentru anchetă şi proces a expirat. Tribunalul a dispus achitarea, dar fostul secretar a contestat sentinţa: cum nu se putea susţine că era nevinovat, magistraţii îi impuseseră plata cheltuielilor judiciare, în valoare de 2.500 lei. Prejudiciul produs municipiului Paşcani care-l adusese în faţa judecătorilor a fost de 2 milioane lei.

Cum s-a acumulat un prejudiciu de 2 milioane de lei

Mircea Zuzan fusese trimis în judecată în 2015 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, favorizând prin acţiunile sale firma condusă de viceprimarul de atunci al Paşcaniului, Dumitru Pantazi. Faptele de care era acuzat Zuzan se petrecuseră în 2007, dar cercetările penale începuseră abia cinci ani mai târziu.

În 1997, CL Paşcani a decis oferirea spre concesionare a 60 ha de teren situat în apropierea acumulării de pe Siret. Suprafaţa respectivă a fost preluată de Agrocomplex Lunca Paşcani, societate agricolă administrată de Pantazi, care urma să plătească anual echivalentul a 500 kg de grâu pentru fiecare hectar. Zece ani mai târziu, societatea înregistra datorii de aproape un milion de lei la bugetul Paşcaniului. Debitul propriu-zis era de doar 15.000 lei, dar se adunaseră penalităţi de 948.000 lei. Pe parcursul anului 2007, Agrocomplex a cerut în mai multe rânduri exonerarea de la plata redevenţei şi a penalităţilor de întârziere, motivând faptul că în anii 2000, 2002 şi 2003 societatea fusese afectată de secetă, iar în 2005 de inundaţii. În plus, în 2005, Agrocomplex donase cantinei de ajutor social Paşcani pâine în valoare de 14.500 lei. Prounerea de scutire a firmei de la plata datoriilor a fost rezolvată „pe repede înainte”. A fost înaintată primarului de atunci, Neculai Răţoi, care a prezentat-o spre aprobare Consiliului Local în cadrul unei şedinţe extraordinare. Scutirea a fost aprobată, iar cinci zile mai târziu, datoriile au fost şterse.

Hotărârea a fost atacată de Prefectură în contencios administrativ. Aplicarea ei ar fi trebuit suspendată, iar demersurile de recuperare a datoriilor ar fi trebuit continuate. Nu s-a întâmplat acest lucru, întrucât Zuzan l-a informat pe funcţionarul însărcinat cu urmărirea veniturilor bugetare că a notificat Serviciul Finanţe Publice Locale (SFPL) cu privire la suspendarea dispoziţiilor hotărârii CL. Ca urmare, funcţionarul nu şi-a mai bătut capul, convins fiind că recuperarea datoriilor îşi urmează cursul firesc. De fapt, Zuzan nu informase pe nimeni, iar datoriile au rămas neachitate. Pe 8 septembrie 2011, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru recuperarea datoriilor s-a împlinit, iar Agrocomplex a scăpat de orice grijă. Până atunci, se adunaseră penalităţi de 2 milioane lei. Conform procurorilor, după începerea anchetei DNA, Zuzan ar fi determinat o funcţionară să falsifice condica de evidenţă a corespondenţei SFPL, astfel încât să pară că instituţia fusese informată de secretarul CL. Faptul că acţiunea Prefecturii fusese admisă, iar hotărârea CL fusese anulată nu a mai contat. Încercarea ulterioară a municipalităţii păşcănene de a recupera datoriile pe cale judecătorească au eşuat.

Trei ani cu suspendare, apoi prescripţie

Dosarul în care a fost inculpată la data respectivă întreaga conducere din 2007 a primăriei Paşcani, de la primar la ultimul consilier local, ca şi funcţionarii publici implicaţi, a ajuns în 2015 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Doi ani mai târziu, Zuzan a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 6 ani, ca şi la plata unor despăgubiri civile şi cheltuieli de judecată de aproape 150.000 lei către primăria Paşcani. În 2018, Completul de 5 judecători al ÎCCJ l-a achitat pe Zuzan de acuzaţia de abuz în serviciu, dar l-a găsit vinovat de celelalte acuzaţii, pedeapsa rămânând aceeaşi. A urmat o contestaţie în anulare declarată de Zuzan şi un apel al procurorilor. În cele din urmă, dosarul a fost trimis spre rejudecare Tribunalului ieşean.

Magistraţii ieşeni au reţinut aceeaşi situaţie de fapt consemnată de procurori. Până să se finalizeze dezbaterile însă, CCR a pronunţat în luna mai a acestui an decizia prin care constata neconstituţionalitatea unui alineat din Codul Penal. Conform acestuia, cursul prescripţiei răspunderii penale era întrerupt de orice act întreprins în cauză. Odată paragraful din Codul Penal anulat de CCR, se putea invoca prescrierea răspunderii la împlinirea unui timp suficient scurs de la comiterea faptei. Ca urmare, apărătorul lui Zuzan a cerut să se constate că termenul de prescripţie fusese împlinit. Conform prevederilor Codului Penal valabile în 2007, acuzaţia de abuz în serviciu se prescria în 10 ani, iar cea de instigare la fals intelectual, în 8 ani. În 2022, termenele erau împlinite deja. „Instanţa constată, dincolo de orice dubiu rezonabil, existenţa faptei deduse judecăţii, constatare care ar fi putut justifica condamnarea inculpatului Zuzan Mircea. Însă, având în vedere intervenirea efectelor prescripţiei răspunderii penale, instanţa va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului”, au admis şi judecătorii. Sentinţa a fost contestată de procurori, dar şi de Zuzan. Cele două contestaţii urmează să fie analizate de Curtea de Apel la începutul lunii februarie a anului viitor.

Comentarii