Marşul curcubeului postmodernist

A venit perioada căldurii, a dezbrăcatului în soare şi a defilării vesele prin marile oraşe, şi cum astea toate trebuie să aibă un nume, ele se cheamă Parada Gay, numită şi Parada Mândriei.

Asta e partea serioasă, partea funny e că în paralel se încearcă din răsputeri şi organizarea unei contraofensive a oamenilor îmbrăcaţi, ursuzi şi "înapoiaţi" din punctul de vedere al mentalităţii, adică a "celorlalţi", sub un nume câte se poate de banal: Marşul Normalităţii (pentru că nu au de ce să fie mândri).

Şi, ca o coincidenţă, tot în această perioadă, o grămadă de politicieni se întrec în declaraţii de simpatie, de susţinere şi, de ce nu, de mândrie de a fi contemporani cu aceşţi reprezentanţi ai comunităţii LGBTQ+. De ce? Pentru că ei reprezintă totuşi o parte importantă din populaţie, undeva în jur de 6%, şi nu strică niciodată aşa ceva în alegeri. Un pic de la unguri, un pic de la saşi, un pic de la aceştia şi se adună…

Un politician la modă a declarat chiar cu mare avânt într-o emisiune televizată că atunci când va veni momentul va fi de acord cu legalizarea căsătoriei dintre partenerii de acelaşi sex şi cu adopţia de copii de către aceştia. Doar că, a subliniat (post)modernul politician, deşi "în Europa există state care au reglementat acest lucru, România nu este încă «acolo» din punctul de vedere al mentalităţii", şi că speră că va veni o zi când se va ajunge în acel punct înalt mult dorit (de evoluţie – n. a.). Cu alte cuvinte, România e înapoiată, dacă încă nu acceptă aşa ceva.

Trecând peste faptul că această afirmaţie dovedeşte încă o dată că suntem obsedaţi de ideea de a fi la zi cu toate "evoluţiile" ţărilor din vest şi incapabili de a ne conduce singuri, nu vreau să pricep de ce refuzul legalizării ne pune într-o postură de involuaţi. Ca şi cum suntem calificaţi drept primitivi pentru faptul că încă mai ţinem cu dinţii de comuniunea şi înţelegerea perfectă de milioane de ani (mi-li-oa-ne!) dintre penis şi vagin, singurul parteneriat care s-a dovedit productiv şi care a scos omenirea din impas, iar acum trebuie musai să ne scuzăm şi să îmbrăţişăm "altceva" care sigur nu merge pe termen lung. De parcă am spune că evoluţia firească a omului de-a lungul timpului a fost dinspre maimuţă înspre homosexual, iar aici se opreşte totul, aici se încheie lungul şir, mai sus de atât nu se poate ajunge.

Eu unul sunt de acord cu toate legalizările, dar să vină din propria noastră iniţiativă, nu de dragul de a copia pe alţii. De exemplu, vreau neapărat şi cât mai urgent legalizarea marijuanei, a prostituţiei şi a poligamiei, nu pentru mine personal, ci pentru un prieten. Iar când spun "poligamie" nu mă refer doar la căsătoria dintre un bărbat şi mai multe femei cum s-ar crede la prima vedere, ci şi la căsătoria dintre o femeie cu mai mulţi bărbaţi deodată care e chiar mai răspândită în lume decât prima.

O dată la mână, iar a doua, eu personal vreau să am cadru legal să mă pot căsători cu cele trei mâţe ale mele şi cei 5 peşti. Asta pentru că vreau în perspectivă să adoptăm copii şi pui de la alte animale şi să am şi eu cui lăsa moştenire mâncarea din congelator. Vreau apoi să merg la Primărie cu o cerere de unire a destinelor dintre om şi automobil sau orice fel de maşină. Nu e nicio exagerare când zic că gradul de ataşament dintre oameni şi maşini atinge cote maxime, şi atunci de ce să nu legalizăm acest lucru ca să poată şi aceşti semeni ai noştri normali să adopte trotinete, biciclete, motociclete sau scutere abandonate… Şi în alte ţări sunt legalizate toate astea, pe bune…

Sau de ce, mă rog, să nu acceptăm căsătoria în grup care implică mai mulţi bărbaţi cu mai multe femei? Şi cu asta gata, iată evoluţia!… Am terminat povestea, în felul asta suntem cu toţii căsătoriţi, nu mai e niciun motiv de ceartă. Şi asta este legalizat în mai multe ţări. Gata, acum ce mai urmează? Putem să ne vedem liniştiţi de treabă?…

Pentru că în ritmul acesta de discriminare pozitivă (n.a. – acordarea unei preferinţe automate şi absolute membrilor grupurilor minoritare), eu văd un viitor în care cei hetero, deci demodaţi, se vor refugia în cartiere sociale izolate de restul lumii. Ca în exemplul real "cules" de mine cu un ins "normal" care se mutase de curând într-un bloc plin de manelişti (fără trimiteri conotative, chiar aşa e povestirea). Şi, după o perioadă de acumulări şi implozii psihice în care se ascultau din toţi pereţii cu volum maxim toţi "Guţii" şi "Florin Salamii", şi-a luat inima în dinţi şi a zis că e timpul să ia atitudine. Aşa că a intrat în vorbă într-o zi cu cei câţiva adunaţi în faţa blocului la un remi şi un mic, spunându-le să dea muzica mai încet că deranjează vecinii. Răspunsul lor a fost genial: "Pe tine şi pe mai cine deranjează, că pe noi, restul (!!!) locatarilor, nu ne deranjează?…" Aşa că omul a făcut tot posibilul şi s-a mutat din bloc. Mutatis mutandis…

Cred aşadar că Marşul Normalităţii va fi un miting extrem de plictisitor pentru că nu va fi nimeni colorat viu, nu va ţopăi nimeni, nu va zice nimeni lucruri interesante ca să fie difuzate de media care caută doar lucruri senzaţionale. Ce poate fi mai plictisitor decât să vezi un bărbat şi o femeie sărutându-se în public, bleah, nimic nou. Aşa ceva apare acum şi pe pachetele de ciocolată pentru copii. Avem nevoie de altceva. Plus că eu nu aş fi fost de acord cu titlul de "marş al normalităţii". Păi cum vrei să atragi atenţia cu un nume atât de banal şi fără vlagă? Trebuie în primul rând un titlu în engleză şi care să fie percutant.

Astea toate sunt pornite din lipsa mândriei. Heterosexualii nu sunt mândri. Eu unul, de altfel, nu văd motivul real de care să fii mândru atunci când eşti de altă orientare sexuală. Sentimentul e la fel, relaţia e tot relaţie, sexul e tot sex, adică senzaţia e la fel, altceva ce să mai adaugi? Poţi fi mândru de ceva măreţ, de o realizare deosebită, dar nu de ceva normal. Nu trebuie să-ţi fie ruşine, dar nici nu cred că trebuie să fii mândru. E un trend acum la modă, împrumutat de la naivii de americani, că trebuie musai să fii mândru pentru lucruri care te fac altfel: ai o cocoaşă, fii mândru, ai un ochi scos, fii mândru, ai două degete la o mână, la fel. Nimeni nu îndeamnă pe aceşti diferiţi să se simtă pur şi simplu normali şi să ceară să fie trataţi astfel, ci să vâre defectele lor în faţa tuturor cu ostentaţie.

A fi tratat normal e suficient. Ca să nu mai vorbesc că din punct de vedere social mi se pare pur şi simplu injust pentru ceilalţi care sunt normali, dar nu se declară mândri, deşi ar avea motive: unii sunt generali de armată, alţii astronauţi, alţii au 12 copii, alţii au ridicat orfelinate, au salvat vieţi, au creat opere nemuritoare ş.a.m.d. Aceştia ar trebui să fie cu adevărat mândri. Termenul s-a degradat cu totul, şi-a pierdut din consistenţă. "Sunt gay şi sunt mândru de asta!"… Bravo ţie, meriţi o statuie ecvestră… 

Briscan Zara este scriitor şi publicist