Masca de protecție, obligatorie în 5 județe. Alte autorități locale ar putea lua decizii similare

miercuri, 29 iulie 2020, 16:42
1 MIN
 Masca de protecție, obligatorie în 5 județe. Alte autorități locale ar putea lua decizii similare

Crește numărul județelor în care este obligatorie masca: Vâlcea și Teleorman au impus măsura, după ce Argeș, Dâmbovița și Brașov au anunțat măsuri similare.

Purtarea măștii de protecție devine obligatorie și în spațiile deschise aglomerate din tot județul Vâlcea, potrivit unei hotărâri adoptate, miercuri, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea.

De asemenea, masca este obligatorie și în târguri, piețe agro-alimentare, ștranduri, piscine, gări, autogări, stații de transport în comun.
 
Și în județul Teleorman, Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Alexandria a anunțat că din 30 iulie s-a hotărât ca și măsură obligatorie purtarea măștii de unică folosință, a eșarfelor sau a oricăror dispozitive care acoperă nasul și gura.

Comentarii