Medic, amendat după ce a fost surprins că intenţiona să întreţină relaţii sexuale cu un băiat de 16 ani, în maşină

luni, 30 ianuarie 2023, 20:10
2 MIN
 Medic, amendat după ce a fost surprins că intenţiona să întreţină relaţii sexuale cu un băiat de 16 ani, în maşină

Un medic din Timişoara, care potrivit unor surse ar fi angajat la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”, a fost amendat, luni, după ce a fost surprins de poliţişti în timp ce intenţiona să întreţină relaţii sexuale cu un minor de 16 ani în maşină. Poliţiştii de la Secţia 4 s-au autosesizat şi au întocmit dosar penal pentru tentativă de act sexual cu minor.

Cercetările în acest caz au fost preluate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. ”În urma verificărilor suplimentare efectuate, în cursul acestei zile, 30.01.2023, poliţiştii Secţiei 4 Urbane Timişoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la act sexual cu minor, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiş.

Medicul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, a reacţionat, după ce a aflat că un coleg de-al său a fost amendat după ce a fost prins de poliţişti că intenţiona să aibă relaţii intime cu un adolescent de 16 ani. Gafencu a precizat că urmează ca reprezentanţi din conducerea spitalului să aibă o discuţie cu medicul.

”Este o stire care ne-a uimit si pe noi. Am incercat sa aflam detalii. Am făcut către Politie o adresa in care solicitam contextul, detaliile si ceea ce s-a intamplat. Vom demara o ancheta interna si vom analiza comportamentul si date despre colegul nostru. Momentan numele vehiculat este al unui medic foarte bine pregatit si o sa incercam intr-o discutie, sa spunem asa, o sedinta formala cu angajatul nostru”, a declarat Mihai Gafencu.

 

 

Comentarii