Medicale

► Printre primele ţinte ale discuţiilor a fost, fireşte, termenul aparţinător, de care m-am ocupat cândva, contrariat de forma de plural a cuvântului, care, în limbajul de contact cu vizitatorii unui bolnav internat în spital, îi numeşte, în general, pe membrii familiei acestuia: „Vizitele din partea aparţinătorilor sunt restricţionate“ (/republica.ro/). Dar, după enumerarea dintr-un „Cod de deontologie medicală“, sfera pare a se lărgi, dincolo de membrii familiei: „Fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, în timpul exercitării profesiei sale, a aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a bolnavului, a familiei, a aparţinătorilor“ (/instparhon.ro/), adică ar însemna „persoane ce ţin de mediul de viaţă al cuiva“. Apoi, situaţia se modulează şi prin sintagma (ocazională?) „aparţinător legal“.

► Conform unor dicţionare obişnuite ale limbii române, aparţinător este un adjectiv şi înseamnă „care face parte din ceva“, statut elocvent în enunţuri cum sunt „sat aparţinător comunei Adâncata“ (/ro.wikipedia.org/), „piesă aparţinătoare Muzeului Naţional al Bucovinei“ (/medievistica.ro/).

► Ciudăţenia constă în faptul că, în cazurile enumerate anterior, ale jargonului, de substantivare a adjectivului, se produce o anomalie semantică, atribuindu-i-se unui ansamblu trăsătura de a aparţine unui individ, adică de a fi parte a acestuia (a bolnavului). Ceea ce nu se întâmplă în afara jargonului: „Aparţinător al curentului «gândirist», Mircea Eliade adoptă ideile ortodoxiste autohtone…“ (/autorii.com/). De aceea, este de presupus că anomalia se datorează, când este vorba de terminologia dreptului comunitar european (legislaţie, asigurări diverse), traducerii unui termen din limba engleză (cu reflexe şi în germană; cf. Angehöriger).

► Presiunea traducerii jargoanelor sfidează, formal, însăşi noţiunea de „parte“; pe adresa dexx.ro, aflăm termenul juridic aparţinător ca însemnând „persoană fizică sau juridică care este proprietarul unui bun mobil sau imobil, al unui contract, al unei tutele etc.“. Cine ştie după ce sursă, din ce limbă străină, după ce termen, a fost luat, prin contaminare, acest aparţinător, care îl desemnează, de fapt, pe cel căruia îi aparţine un bun, un contract etc., pe posesor, nefiind vorba de o persoană ce ar aparţine bunului, contractului etc.

► Înlocuitorul logic din inscripţiile de prin spitale? Poate, dacă ne mai gândim…

► Noutate (pentru unii). Cândva, s-a vorbit despre „infecţia intraspitalicească“, dar, printr-o fardare subversivă (pentru publicul larg), a apărut substitutul „infecţie nosocomială“, în presă, cu intenţia decriptării, cu adaosul „Î din spitale“ (dar de unde?). Pentru ca, relativ recent, să intrăm în zona, de-a dreptul criptică, a iniţialelor: IAAM înseamnă cam acelaşi lucru, adică pentru cunoscători, „infecţie asociată activităţii medicale“. Dar prea complicat pentru cei care ar citi (şi ar dori să invoce) formulări din anumite regulamente privind obligaţia unor angajaţi de tipul „X comunică de urgenţă medicului Compartimentului IAAM şi asistentelor şefe, orice deficienţă constatată în activitatea de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale“ (/cjarges.ro/). Chiar în pofida referirii finale la noutatea în curs de ofilire.

► Totuşi, e bine să aflăm, pentru a profita de un sfat bun: „Măsurile simple şi ieftine de prevenire şi control al infecţiilor, de exemplu igiena corespunzătoare a mâinilor, pot reduce prevalenţa IAAM cu mai mult de 50%“ (/insp.gov.ro/). Chiar ignorând, şi aici, forma hipercorectă a articolului genitival.

► Dar şi presa! Spicuim mostre ale ignoranţei crase: „Medicii legişti au făcut autopsia cadavrului“ (vezi şi „Echipa de medici legişti de la IML… care, timp de patru ore, a autopsiat cadavrul lui P. E.“). Totuşi, presarii (!) ar cam trebui să ştie că autopsie înseamnă „disecţie a unui cadavru şi examinare anatomică a organelor lui interne pentru a stabili cauza morţii“; un sinonim: necropsie. Şi, tot din zona contactelor verbale cu medicina: „Bolnavul… a prelevat bacteria din spital!“, sau, în altă parte, „aşa cum dovedesc urmele digitale de pe degetele cadavrului“ (reconstituire, la poliţie; s-ar putea combina cu „urmele palmare de pe palmele bănuitului“).

► Dinspre public, atrag atenţia neajutorări pe care le putem recepta doar sub semnul compasiunii, de tipul: (Clientul) „ – Doamna farmacistă, aveţi albocalmin recompensat?“ (Farmacista) „- A…, nu!“ (C) „- Da’ ce-aveţi?!“ (F, pe gânduri) „- Nimic … nu se mai recompensează astăzi!“.

► Şi, atunci, ce să mai zicem de medici, cărora nu le ajunge doar bătaia cu bolile particularizate pe bolnavi, ci trebuie să-i compătimească pe aceştia şi ca interlocutori. Şi mai pot fi preocupaţi şi de felul cum apare medicina în presă… ◄

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi