Medicii pediatri au pus pe picioare un adolescent în comă alcoolică

marți, 27 noiembrie 2018, 02:57
2 MIN
 Medicii pediatri au pus pe picioare un adolescent în comă alcoolică

Un adolescent în vârstă de 17 ani dintr-un sat din judeţ a ajuns la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ în comă alcoolică şi cu simptome de hipotermie după ce a băut împreună cu prietenii săi mai multe pahare de vin făcut în gospodărie.

Băiatul a ajuns în stare gravă, în urma analizelor făcute de către medici în laborator constatându-se că alcoolemia era de 2,5 la mie. Iniţial, medicii s-au gândit că ar fi consumat şi alte substanţe, însă bănuiala nu a fost confirmată, fiind vorba doar despre un consum excesiv de alcool. Pentru că valorile erau ridicate, acesta a fost stabilizat în Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), iar ulterior a rămas internat în Clinica de Toxicologie pentru continuarea tratamentului.

„A fost iniţiată terapia specifică în astfel de cazuri, care include per­fuzii pentru menţinerea gli­ce­miei pentru că alcoolul scade glicemia, pansament gastric, vi­tamine. Are nevoie şi de supra­veghere medicală, pentru că la astfel de valori mari pot să apară şi diferite complicaţii, să facă convulsii hipoglicemice, să-şi piardă starea de conştienţă. Este bine că a ajuns la noi în timp util pentru că puteau exista şi alte complicaţii având în vedere valorile mari“, a explicat dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii.

În perioadele vacanţelor, dar şi în timpul weekendurilor, astfel de cazuri sunt tot mai des întâlnite în rândul adolescenţilor. În ultimii 5 ani au ajuns la spitalul ieşean 488 de copii cu simptome specifice consumului exagerat de alcool, dintre care 314 au fost băieţi, iar restul de 174 au fost fete, majoritatea fiind adolescenţi de peste 15 ani.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii