De Sănătate

Punem punctul pe știi

Medicii vor putea să obțină competențe în vaccinologie recunoscute de Ministerul Sănătății

sâmbătă, 09 septembrie 2023, 01:50
2 MIN
 Medicii vor putea să obțină competențe în vaccinologie recunoscute de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași organizează, în premieră, programul de pregătire tip atestat de studii complementare în vederea obţinerii competenţei de „vaccinologie”.

„Programul, desfășurat pe parcursul a patru luni, este necesar atât pentru dezvoltarea în România a politicilor de prevenţie prin vaccinare pe tot parcursul vieții, cât și pentru creșterea disponibilității prin recomandarea, de către medicii de diverse specialităţi, a vaccinării şi compensarea costurilor vaccinurilor, cu scopul protecției persoanelor cu risc de a dezvolta infecții invazive, grave (bolnavi cronici, pacienți cu imunosupresie de diverse cauze, anterior inițierii unor tratamente, vârstnici etc.)”, a explicat prof. univ. dr. Doina Azoicăi, coordonatorul programului.

Echipa de lectori este formată din specialişti recunoscuţi  la nivel naţional şi internaţional, precum prof. univ. dr. Cristian Apetrei (Department of Microbiology and Molecular Genetics, University of Pittsburgh, School of Medicine, SUA) sau prof. univ. dr. Doina Azoicăi, fost președinte al Societății Române de Epidemiologie.

Grupul ţintă este alcătuit din medici de diverse specialități medicale (alergologie şi imunologie, pediatrie, neonatologie, genetică, boli infecțioase, medicină internă, cardiologie, pneumologie, gastroenterologie, diabet şi boli de nutriție, geriatrie şi gerontologie, hematologie, nefrologie, neurologie pediatrică, oncologie, oncologie şi hematologie pediatrică, reumatologie), chirurgicale (chirurgie generală, chirurgie pediatrică, obstetrică-ginecologie, ORL), paraclinice (epidemiologie, igienă, microbiologie medicală, sănătate publică şi management), medicină de familie cu drept de liberă practică.

Programul se va desfășura în perioada 2 noiembrie 2023 – 30 ianuarie 2024, în zilele de marţi, joi şi vineri, în intervalul orar 15.00 – 19.00, 12 ore/săptămână în format hibrid. Perioada de înscrieri este deschisă până pe 29 septembrie 2023. Pregătirea se va desfăşoara în limita de minimum 10 şi maximum 30 cursanţi înscrişi, cu acordul titularului de curs şi al conducerii UMF Iaşi.

Odată finalizat programul, după promovarea examenului de studii complementare organizat de către Ministerul Sănătăţii, cu desfăşurare la nivel local, absolvenţii vor primi Atestatul de studii complementare eliberat de către Ministerul Sănătăţii şi recunoscut de către Colegiul Naţional al Medicilor din România, fiind totodată creditat cu ore EMC corespunzător duratei de pregătire.

Medicii de diverse specialităţi care vor finaliza programul de studii complementare vor avea posibilitatea să recomande şi să realizeze activitatea de vaccinare ca urmare a competenţei. Taxa de înscriere este de 350 de euro. 

Comentarii