Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Mentosane

GALERIE
BogdanCretu
  • BogdanCretu
- +

Când un om îşi doreşte o bagatelă atunci când are certitudinea că sfârşitul e aproape, înseamnă că, în sufletul lui, e împăcat, că a făcut pace cu toate cele lumeşti şi nelumeşti. Cu cele vizibile şi cu cele invizibile.

M-am bucurat să regăsesc de curând, într-o carte a lui Alexandru Duţu, o idee la care ţin: progresul în care credem orbeşte de câteva veacuri (de la finalul Renaşterii) nu înseamnă automat şi faptul că noi avem acces la o cunoaştere mai nuanţată, mai apropiată de esenţe. Dimpotrivă, ce se câştigă în intensitate se pierde în cuprindere. Am izolat imaginarul dintre instrumentele de cunoaştere, opunându-i raţiunea, de parcă aceasta, singură, ar putea funcţiona ireproşabil. Mai mult decât atât, am redus conceptul de realitate la zona concretului, a fenomenologicului. Filosofia a sărăcit şi ea, îndepărtându-se de om şi de marile sale probleme, care nu sunt niciodată concrete, materiale. Autorul mai sus evocat remarcă, în repetate rânduri, un fenomen ireversibil, din păcate: cunoaşterea s-a laicizat, iar acest lucru „a adus cu sine o restrângere a sensului conceptului de realitate, numai ceea ce cade sub simţuri având calitatea de a ne transmite date concrete, evidente, convingătoare; tot ceea ce depăşeşte imediatul sau concretul a fost privit cu suspiciune, ca o sursă posibilă de rătăcire”. Iată un adevăr care mai e observat doar de „rătăciţi”, de cei care au de a face cu valorile, perimate azi, ale credinţei, ale literaturii, ale eticii. Dar aceştia nu mai sunt priviţi de mult cu admiraţie ori respect, ci cu dispreţ ori, în el mai bun caz, cu milă ori îngăduinţă indiferentă.

Omul de azi nu îşi mai ia răgazul de a privi către sine; e incomod şi pretinde nu doar timp, ci şi nelinişte. Trăim mai mult în exterior decât în interior, iar asta pare a ne face cumva mai puţin pretenţioşi faţă de noi înşine. Sigur, de două ori pe an, la Crăciun şi la Paşti, ne amintim melodramatic de suflet şi devenim sentimentali precum inginerii ori contabilii la beţie (nu-mi luaţi în nume de rău comparaţia, e forţată şi păcătuieşte prin generalizare). Ne simţim datori (datori, nu îndemnaţi de vreo necesitate lăuntrică) să fim mai buni, mai răbdători cu celălalt, mai generoşi, pentru a ne demonstra că nu am uitat cu totul de acea zonă dubioasă şi tulbure, care se depune undeva în noi precum drojdia, care nu se vede, nu se aude, nu se miroase, nu se pipăie şi care s-ar numi, conform tradiţiei, suflet.

Simt nevoia să curm tonul prea serios pentru un colţ de gazetă şi să rezum o poveste cu tâlc. Cât se poate de adevărată, de altfel; mi-a povestit-o un bun prieten sibian. Bunicului său i-a murit, la 60 de ani, nevasta. După anul de doliu, s-a recăsătorit cu o femeie mult mai tânără, cu care a mai făcut, apoi, şase copii. Pe lângă ceilalţi patru pe care-i avea deja. Ultimul în preajma vârstei de 80 de ani. (Recunosc, cifrele nu sunt exacte, dar nici nu falsifică realitatea.) Când a atins vârsta de 90 de ani, avea deja zeci de nepoţi şi de strănepoţi. Prolific precum bărbaţii din Vechiul Testament, nici nu putea, probabil, să le facă recensământul. Pe la vreo 95 de ani, când s-a simţit slăbit, şi-a anunţat copiii că gata, se sfârşeşte. Aceştia s-au adunat cu toţii la casa părintelui, care era, într-adevăr, palid şi stins. Au acceptat că bătrânului îi sunt numărate ceasurile. Acesta se împăcase senin cu ideea că sfârşitul e aproape, cât să-l atingă cu mâna. Unul dintre fii l-a întrebat cu blândeţe şi cât a putut de grav dacă îşi doreşte cu adevărat ceva, acum, dacă are vreo dorinţă ascunsă, pe care ei, copiii lui, i-ar putea-o îndeplini. Momentul era unul foarte apăsător şi tandru, marcat de o tristeţe blândă, totuşi, cu care te poţi împăca. Bătrânul s-a gândit adânc şi a răspuns foarte sigur pe sine: ”Da, ar fi ceva...” ”Ce?”, au sărit, binevoitori şi emoţionaţi, copiii. Răspunsul tatălui a venit foarte ferm: ”Mentosane”.

Nu ştiu dacă i-au satisfăcut cererea, dar nici nu mă interesează. Nici nu mai are importanţă că bunicul prietenului meu şi-a revenit şi a mai trăit aproape zece ani după aceea. Omul acela avea, pare-se, o linişte de sfânt.

Care e tâlcul acestei poveşti? Unul foarte transparent: când un om îşi doreşte o bagatelă atunci când are certitudinea că sfârşitul e aproape, înseamnă că, în sufletul lui, e împăcat, că a făcut pace cu toate cele lumeşti şi nelumeşti. Cu cele vizibile şi cu cele invizibile. Iar acest lucru i-a reuşit fără să-şi provoace nesfârşite şi complicate procese de conştiinţă, fără să stea în bibliotecă şi să înfulece cărţi grele, fără să-şi formuleze, explicit, cu subiect şi predicat, probleme metafizice. Unii dintre noi ne supunem unei permanente probe, provocându-ne tot felul de experienţe, induse pe cale livrescă, deci artificială, sperând să atingem acea linişte şi nu suntem niciodată siguri că ea ne va fi accesibilă. Vina nu e doar a noastră, ci a prejudecăţilor care provin din educaţie, din modul în care ni s-a desenat, de la bun început, lumea; e greu, de nu de-a dreptul dramatic, să te scuturi de tot ce ţi s-a întipărit pe retină pentru a mai privi către miezul lucrurilor. Pentru a te căuta, altfel spus, nu în afara ta, ci înlăuntru. Eu unul cred că, alături de credinţă (sau ca preambul care disciplinează), literatura poate fi o bună metodă; cel puţin pentru început.

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri