Miercuri este sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De ce îi celebrăm în aceeaşi zi?

marți, 28 iunie 2022, 20:27
1 MIN
 Miercuri este sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. De ce îi celebrăm în aceeaşi zi?

Creştinii ortodocşi celebrează miercuri sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Aceştia sunt celebraţi în aceeaşi zi, 29 iunie, deoarece amândoi s-au stins din viaţă la Roma, din porunca împăratului de atunci, Nero, ca martiri pentru creştinism.

 Dacă Petru a murit fiind răstignit cu capul în jos, lui Pavel i s-a tăiat capul. Moaştele acestora au fost puse şi păstrate împreună, iar ziua de 29 iunie aminteşte acest martiraj al lor. Există şi o serie de sărbători care marchează această celebrare. Se spune că ziua care a precedat sărbătoarea Apostolilor este dedicată unor spirite ale cerului care, în ajunul praznicului, umblă libere prin lume, pedepsindu-i pe cei care nu dorm în casă.

Ca protecţie împotrivă acestora, oamenii poartă la ei usturoi şi pelin. Mai mult, o altă tradiţie spune că persoanelor care ţin post negru în ajunul sărbătorii li se va împlini o dorinţă importantă până la Buna Vestire. Tot de ziua sfinţilor există o tradiţie care spune că, din acest moment, cucul şi privighetoarea nu mai cântă până pe 25 martie, la sărbătoarea Bunei Vestiri. 

Comentarii