Miracolul moştenit – muzica şi creierul

Priveşti intens în ochii zeilor şi asişti uluit la crearea lumii într-un mod care îţi inundă simţurile, îţi răscoleşte cele mai intime emoţii şi stârneşte cu o forţă de nestăvilit energiile profunde cu puterea lor fecundativă asupra a tot ce este şi ce poate fi. De la tânguirea autumnală a vieţii care îşi pierde suflul în lutul negru, plin de promisiuni, până la dechiderea de o lumină orbitoare a aripilor noilor vieţi şi suflul vital pe care îl abat asupra lucrurilor, nimic nu îi este ascuns. În aroganţa lor tinerească cuvintele încearcă să descrie ceea ce se petrece sub ochii noştri însă sunt neputincioase în puţinătatea lor. Şi atunci rămân mute şi se topesc deodată cu gândurile în liniştea dintre sunete. Gena ne vine din vremuri atât de bătrâne că ai fi zis că o să i se piardă urmă. A fost dăruită mai întâi păsărilor cu graţia de care doar zeii sunt în stare şi a rămas intactă şi a reapărut cu o determinare de neclintit la noi.

De la cea mai exuberantă bucurie, la cele mai sfâşietoare lacrimi, ne stârneşte cu o uşurinţă dezarmantă cele mai intense emoţii şi ni le arată cu o precizie şi o elocvenţă a nuanţelor care îl fac pe Gauguin de ruşine. Ne poate rupe de realitate în câteva secunde şi ne poartă fără nici cel mai mic efort spre lumi pe care nu le credeam aievea. Ne umple de bucurie şi ne vindecă de singurătate, ne pansează cu putere vindecătoare dorurile şi nostalgiile. Ne împacă sinele cu sinea, ne ostoieşte dorinţele cele mai aprinse şi ne împinge într-o iscodire blândă şi încântătoare a infinitului.

Dar de unde puterea asta nepământeană?

Nu ne-am pus demult întrebarea asta, dar deja se iţesc unele răspunsuri care ne dau o idee vagă, dar liniştitoare a lucrului zeilor. Mai întâi aflăm că între cortexul auditiv şi circuitele de recompense din creierul uman există o legătură foarte strânsă. În acest mod simplu muzică ne produce plăcere. Mai apoi aflăm că atunci când participăm la producerea de muzică sunt activate câteva funcţii cruciale în creierul nostru. Acestea sunt circuitele de empatie, secreţia de oxitocină („hormonul dragostei”), recompensa şi motivaţia, inclusiv eliberarea de dopamine (transmiţătorul pivotal pentru plăcere şi răsplată), structurile de limbaj şi cortizolul (hormon de stres, redus de muzică). Nu doar că muzică răscoleşte emoţiile fără intermediar, dar reprezintă în ea însăşi una dintre cele mai mari fericiri pe care ni le putem oferi fără rest şi fără îngrădiri.

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi