Mircea Lucescu este oficial noul antrenor al echipei Dinamo Kiev

joi, 23 iulie 2020, 15:27
2 MIN
 Mircea Lucescu este oficial noul antrenor al echipei Dinamo Kiev

Dinamo Kiev anunţă oficial numirea antrenorului Mircea Lucescu la conducerea tehnică a echipei, în locul lui Oleksîi Mihailicenko. Lucescu a semnat un contract valabil două sezoane.

"Vreau să-l prezint pe Mircea Lucescu, unul dintre cei mai buni antrenori din lume. Sper că odată cu sosirea echipei sale tehnice, tradiţiile câştigătoare ale echipei Dinamo Kiev vor fi reînviate, el va obţine multe trofee, iar fanii îl vor evalua pe Mircea în funcţie de rezultatele sale. Mult noroc! Şi eu îl voi ajuta cu tot ce pot", a declarat Igor Surkis, patronul clubului.

"În primul rând, mi-a fost dor de Ucraina. Am vrut să mă întorc în această ţară, unde am avut succese. Aici am avut o relaţie foarte bună cu fanii. Sunt recunoscător că am venit în club cu mare tradiţie şi cu jucători talentaţi. Şi sunt sigur că împreună vom lucra rodnic. Cred că vor fi mulţumiţi de munca mea aici, precum şi de rezultatele pe care le voi obţine la conducerea echipei Dinamo. Sunt recunoscător pentru încrederea pe care mi-a acordat-o preşedintele clubului, precum şi fanilor care au încredere în mine", a declarat, la rândul lui, Mircea Lucescu, potrivit site-ului oficial al echipei Dinamo Kiev.

Potriivt presei ucrainene, Lucescu va primi trei milioane de euro pe sezon. Dinamo Kiev a terminat campionatul Ucrainei pe locul 2, la 23 de puncte de campioana Şahtior. Lucescu a antrenat ultima dată naţionala Turciei, pe care a părăsit-o la 11 februarie 2019. De asemenea, el a pregătit între 2004 şi 2016 rivala echipei Dinamo Kiev, Şahtior Doneţk.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii