Misterul Salonului de Chihlimbar ar putea fi deslușit. Epavă descoperită de scafandri polonezi

vineri, 02 octombrie 2020, 09:13
1 MIN
 Misterul Salonului de Chihlimbar ar putea fi deslușit. Epavă descoperită de scafandri polonezi

Mai mulţi scafandri polonezi au descoperit epava unei nave germane din Al Doilea Război Mondial şi susţin că aceasta ar putea ajuta la rezolvarea unui mister vechi de decenii – locul în care se află comorile furate din Salonul de Chihlimbar al palatului ţarist, care a fost jefuit de nazişti. Decorat cu chihlimbar şi aur, salonul făcea parte din Palatul Ecaterina, aflat în apropiere de Sankt Petersburg.

Ultima dată când a fost văzut a fost în Koenigsberg, care era pe atunci oraş-port în Germania, iar acum este enclava rusă Kaliningrad. Vasul cu aburi a plecat în 1945 din Koenigsberg, cu o încărcătură mare, apoi a fost scufundat de avioanele de război sovietice în apropierea coastei Poloniei. Scafandrii de la Baltictech susţin că au descoperit epava Karlsruhe.

„Căutăm resturile de anul trecut, când am realizat că asta poate fi cea mai interesantă poveste nedescoperită de pe fundul Mării baltice”, a spus scafandrul Tomasz Stachura. „Este, practic, intactă. În interiorul ei am descoperit vehicule militare, porţelanuri şi multe lăzi al căror conţinut este încă necunoscut”.

Salonul de Chihlimbar a fost construit în Prusia şi oferit ţarului Petru cel Mare al Rusiei în 1716. Nemţii l-au demontat şi l-au dus în timpul războiului la Koenigsberg, de unde a dispărut în timpul bombardamentelor Aliaţilor asupra oraşului. Se crede că el a fost distrus. În Palatul Ecaterina a fost construită o replică a Salonului de Chihlimbar.

Aflați amănunte de pe news.ro.

Comentarii