Multe şi mărunte: Victorie strălucită a blăjencelor

miercuri, 13 februarie 2019, 02:43
4 MIN
 Multe şi mărunte: Victorie strălucită a blăjencelor

 

Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj s-a calificat ieri pe teren propriu, în semifinalele Cupei CEV, după ce a învins formaţia turcă Galatasaray Istanbul, cu scorul de 3-0, în manşa retur din sferturile competiţiei. A fost nevoie de “set de aur” pentru stabilirea câştigătoarei. Scorul pe seturi a fost 25-20, 25-23, 25-16, după 69 minute de joc. În tur, Galatasaray a câştigat cu scorul de 3-0 (25-23, 25-20, 25-17), astfel că a fost nevoie de “setul de aur”, pentru departajarea câştigătoarei, iar acesta a revenit forma ţiei Volei Alba Blaj, cu 15-5, în doar zece minute. Volei Alba Blaj s-a calificat în sferturi după eliminarea echipei cehe VK Prostejov, cu 3-0 şi 3-0. În 2018, Volei Alba Blaj a jucat finala Ligii Campionilor, dar acum a ratat faza grupelor competiţiei şi a continuat direct în optimile Cupei CEV. 

CSM a vândut-o se Kurtovic

Handbalista Amanda Kurtovic va părăsi CSM Bucureşti din sezonul viitor, ea semnând, ieri un contract valabil în următorii trei ani cu deţinătoarea Ligii Campionilor, Györ ETO.  Aflată în recuperare după operaţia de ligamente încrucişate şi indisponibilă în această stagiune la CSM Bucureşti, interul dreapta Amanda Kurtovic (27 de ani) a decis să evolueze din sezonul viitor la echipa maghiară. Handbalista norvegiană a semnat un contract valabil în următorii trei ani cu deţinătoarea Ligii Campionilor. Györ a mai precizat că echipa pentru stagiunea 2019-2020 este astfel completă, cu excepţia postului de inter, unde va mai fi transferată o jucătoare. Amanda Kurtovic este campioană olimpică în 2012 cu naţionala ţării sale, dublă campioană mondială (2011, 2015) şi medaliată cu aur la Campionatul European din 2016.

Serena revine în Top 10

Americanca Serena Williams va reveni în Top 10 WTA în clasamentul care va fi publicat luni, după ce daneza Caroline Wozniacki, semifinalistă în 2018, s-a retras de la Qatar Open. Fostul lider mondial, în vârstă de 37 de ani, va ocupa, luni, locul 10 WTA. Ea a fost ultima dată în Top 10 mondial, la 3 iulie 1917, iar în ierarhia următoare, din 17 iulie 2017, după turneul de la Wimbledon, a coborât pe locul 15. În acest an, Serena Williams a jucat doar la Australian Open, unde a trecut de Simona Halep în optimi, înainte de a fi eliminată de Karolina Pliskova, în sferturi.

Vremea făraşului la Chiajna

Concordia Chiajna a trecut la disponibilizări, după ce şi-a întărit lotul în speranţa salvării de la retrogradare.  Oficialii clubului din Ilfov au anunţat prin intermediul unui comunicat plecările a nu mai puţin de patru jucători, printre care şi Andrei Prepreliţă (33 de ani), fost campion al României cu FCSB. Dan Panait, Mihai Leca, Simon Măzărache şi Alexandru Costache sunt ceilalţi jucători la care a renunţat Concordia, pe lângă Prepeliţă.  CS Concordia Chiajna, Simon Măzărache şi Andrei Prepeliţă au reziliat de comun acord contractele celor doi jucători cu clubul nostru. Fundaşul Mihai Leca şi goalkeeperul Alexandru Costache au fost împrumutaţi către FC Chindia Târgovişte, respectiv CS Pandurii Târgu Jiu, în timp ce împrumutul tânărului Daniel Panait, de la FC Viitorul, a luat sfârşit.

 

Şi Naomi schimbă antrenorul

Japoneza Naomi Osaka a anunţat că germanul Sascha Bajin nu va mai fi antrenorul ei. Numărul 1 mondial nu a precizat motivele despărţirii.   Osaka şi Bajin lucrau împreună din 2017. În primul an de colaborare a lui Bajin cu Osaka, sportiva japoneză a câştigat primul său titlu WTA, la Indian Wells, şi primul său trofeu de Grand Slam, la US Open. De asemenea, ea a ajuns alături de Bajin de la numărul 68 mondial, la numărul 1 mondial, după victoria de la Australian Open. Sascha Bajin a fost recompensat anul trecut cu titlul de antrenorul anului.

Mourinho comentează la ruşi

Fostul antrenor al echipei Manchester United, José Mourinho, va avea o emisiune la postul rusesc RT (Russia Today), Mourinho, în vârstă de 56 de ani, va face analizele meciurilor din Liga Campionilor. Mourinho a mai colaborat cu RT şi la Cupa Mondială din 2018, din Rusia. Emisiunea lui se va numi “On the Touchline with José Mourinho” şi va începe la 7 martie. Mourinho mai colaborează şi cu postul Bein Sports.

Brănescu, împrumutat în Lituania

Clubul lituanian Zalgiris Vilnius a anunţat, ieri pe site-ul oficial, că l-a împrumutat pe portarul Laurenţiu Brănescu de la Juventus Torino. Anul trecut, Brănescu, în vârstă de 24 de ani, a evoluat la clubul croat HNK Gorica, tot sub formă de împrumut. Laurenţiu Brănescu a fost împrumutat în ultimii ani de Juventus la Juve Stabia, Haladas, Omonia şi Dinamo Bucureşti.

 

Comentarii