De Business

Punem punctul pe știi

Munca de Freelancer. Cum sa lucrezi eficient cu mai multe proiecte concomitant (P)

vineri, 02 septembrie 2022, 13:59
4 MIN
 Munca de Freelancer. Cum sa lucrezi eficient cu mai multe proiecte concomitant (P)

Jobul de freelancer îți oferă libertatea să lucrezi când vrei și de unde vrei. Freelancing-ul este o oportunitate pentru o mulțime de locuri de muncă după profesii, dacă ai aptitudinile necesare. Avantajul de a fi freelancer constă în faptul că poți să lucrezi la mai multe proiecte, să ai câteva locuri de muncă după categorii similare și să-ți mărești veniturile. Totuși, o parte mai puțin „romantică” a acestui regim de lucru este gestionarea concomitentă a mai multor proiecte. Atunci când colaborezi cu mai mulți clienți, disciplina și organizarea sunt esențiale. Citește mai jos cum să-ți planifici eficient timpul, ca să lucrezi la câteva proiecte simultan.

Programează-ți săptămânal taskurile

Ca să eviți momentele, în care simți cum lucrurile îți scapă de sub control, acordă 15 minute pentru planificare săptămânală. În acest timp, divizează sarcinile în funcție de priorități și de programul de lucru. Dacă ai de realizat mai multe taskuri pentru un client, o soluție ar fi să aloci timp per task. Astfel, după realizarea obiectivelor planificate, va crește confortul psihologic că ai reușit tot ce ți-ai propus. Un aspect important este să nu-ți umpli lista de to-do cu sarcini irealizabile sau cu un număr prea mare de activități. Atunci când alegi o asemenea abordare și nu reușești să îndeplinești vreun task, crește sentimentul de frustrare și devii mai ineficient/ă. 

Optimizează timpul de lucru

Când ai mult de lucru, tentația să vezi vreo două clipuri pe Tik Tok și să faci scroll pe Instagram, este direct proporțională cu volumul de lucru. Pentru a nu te lăsa dus în ispită, urmărește cu atenție timpul, pe care-l dedici lucrului. Utilizează o aplicație de time tracker și pornește timer-ul, când începi să lucrezi la un proiect. O altă modalitate de a crește productivitatea este să-ți notezi toate proiectele, la care ai de lucru. Folosește aplicații unde poți să creezi liste de taskuri și indică un deadline pentru fiecare. 

Stabilește deadline-uri generoase

Da, știm că există dorința să impresionezi clientul cu deadline-uri scurte, dar atunci când nu sunt respectate, dezamăgirea este și mai mare. Din acest motiv, negociază un termen mai lung de realizare. Atunci când setezi deadline-uri, privește imaginea per ansamblu: câte sarcini ai de îndeplinit și care sunt prioritare? Dacă numărul lor este mare și trebuie să le livrezi într-o perioadă restrânsă, atunci nu seta termeni restrânși.

Când lucrezi la proiecte internaționale și alegi locuri de muncă după orașe, unde fusul orar diferă de al tău, ia în calcul disponibilitatea clientului de a oferi feedback-uri. Dacă ai nevoie de aprobarea clientului, mărește durata deadline-ului cu câteva zile. Totuși, atunci când înțelegi că nu vei reuși să-ți îndeplinești la timp angajamentele, discută cu clientul prelungirea deadline-ului. Este mult mai simplu să fii sincer cu clientul decât să nu livrezi un proiect.

Acordă timp pentru relaxare

A fi un bun angajat nu înseamnă să lucrezi până târziu sau să uiți de timp liber. Chiar și în zilele pline, găsește câteva minute ca să te relaxezi. Astfel, îți protejezi sănătatea mintală și eviți să lucrezi până la epuizare. Contrar aparențelor, când ne odihnim pe parcursul zilei, suntem mai productivi și oferim un randament mai bun. De asemenea, este foarte important să ai cel puțin o zi liberă pe săptămână, pe care să o dedici hobby-urilor tale sau petreci timpul cu cei dragi. În acest mod, îți încarci bateriile și îți îmbunătățești echilibrul dintre viața profesională și cea personală. 

Verifică sarcinile îndeplinite

La sfârșitul zilei de lucru, uite-te peste toate proiectele realizate. Alocă 5 minute să vezi la ce etapă de realizare a sarcinilor te afli. Verifică dacă toate taskurile îți sunt clare, dacă ai nevoie de feedback sau dacă trebuie să-ți schimbi planul de lucru. Suplimentar, analizează cât timp ți-a luat fiecare task și cum poate fi optimizat procesul de lucru. 

Comentarii