Neutralitatea Republicii Moldova: o diversiune cu moţ

Despre ce este vorba, de fapt? Despre o conferinţă („Moldova – un factor de stabilitate sau o nouă provocare pentru securitatea regională sau europeană“) organizată de Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova şi Fundaţia pentru Democraţie şi Progres. Asta din urmă, atenţie mare, condusă de preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov. Pe Net, unde s-a mutat bună parte din arhive şi unde, printre alegaţii, plutesc şi fragmente compacte de adevăr, pe care nu-l poţi nega şi care, în ciuda unora, rămâne refractar la coroziunea răstăl­măcirilor, s-ar găsi destule chestii interesante despre acest fost trimis al TASS la Bucureşti, în anii ’90 ai secolului trecut. El, un descendent dintre deportaţi basarabeni! La rigoare, s-ar închega un foarte interesant portret, oximoronic doar în straturile de suprafaţă şi foarte coerent, pe cât bănuiesc, în interior, al acestei categorii care a putut face în timpurile URSS o carieră fulminantă cu date de pornire echivalente, de fapt, cu un handicap sever. Nu întrebaţi de preţ, că-i vorbă de clacă. Şi nici invocarea unei anumite aptitudini sau talent, ambele de excepţie, să admitem, nu explică mai nimic într-un regim pentru care conta mai mult decât orice originea „sănătoasă“ şi servitutea ireproşabilă, rodată de predilecţie cu anii. Iar în cazul de faţă, fiind vorba de România, pe care propaganda a anatemizat-o cum a putut, şi încă de presă, fieful său absolut, plus, cum spuneam, descendenţa dintre deportaţi (oameni, prezumptiv, cu resentimente împotriva „leagănului popoarelor“), performanţa de a fi ajuns coşcogea şef de birou al sinistrei agenţii, tocmai pe Dâmboviţa, pare absolut neverosimilă.

La fel de neverosimil e faptul că nimeni – din câte ştiu – n-a întrebat franc (şi, dacă se poate, fiind şi cazul, cât mai contondent) cum îţi adjudeci în asemenea condiţii un loc în proximi­tatea ciolanului? Trecutul, aici, e o foarte activă dimensiune a prezentuluişi, în impozanţii din fruntea diverselor comitete şi comiţii, în tipii care se dau epocali pe la tribunele cele mai înalte, trebuie să-i vedem, este foarte igienic, pe foştii comsomolişti sau partinici de odinioară. Cheiţa asta explică enorm, practic exhaustiv, harababura prezentului, jocul la două, la trei sau la chiar la patru mâini, jumătăţile de măsură tranzacţionate pe la televiziuni ca isprăvi istorice, inconsecvenţele, duplicitatea, cinismul şi trădă­rile fără sfârşit, aproape ritualice, care fac esenţa fetidă a politichiei din zonă.

Nu e deci de o mirare prea mare că un om ca „preşedintele de onoare“ o pune în dricul verii (şi după recenta rezoluţie ONU cu privire la retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului) de o conferinţă în care, la adăpostul genericului, discută, în fapt (şi cu o nonşalanţă ce pare efectul unei misiuni), despre neutralitate. Trec peste prostia de a pretinde un anume document asupra statutului de neutralitate câtă vreme conceptul e deja fixat în Consituţie. Ce efect practic ar avea în afară de pleonasmul de care ar râde nu doar hârşiţii în materie? Şi întreb simplu, ca un cetăţean lovit de aporiile sforarilor: neutralitate, în ce condiţii? În condiţiile în care ruşiiîşi plimbă blindatele ca la ei acasă dincolo de Nistru? În condiţia în care convine, şi strategic, şi tactic, Moscovei?

Nu e deloc întâmplător că satul arde, da Diacov se piaptănă, ignorând evidenţele care, de altfel, devin tot mai sumbre. În Găgăuzia a trecut ca o tempestă valul mitingurilor provocate de o recentă decizie a CurţiiConstituţionale privind căderea în desuetudine a legii limbilor din 1998, care asigura limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică (o pleaşă incomensurabilă, însemnând practic posibilitatea de vorbi şi mai departe în limba ta, fie magazin, fie in­stituţie a statului). Presa n-a dat reportaje (lucru greu de explicat), doar ştiri, dar şi aşa te izbeşte recrudescenţa fanatismului şi polarizării din anii ’90 ai secolului trecut. Peste toate, numirea lui Kozak, federalizatorul, în calitate de reprezentant special al lui Putin pentru relaţiile comercial-economice cu Moldova. Sunt şi alte semne că lasoul se strânge tot mai ferm pe gâtul reveriilor noastre europene.

Pusă în context, cu toată atenţia la liniile de conexiune, conferinţa preşedintelui („de onoa­re“) al PD nu e nici pe departe o „trăncăneală“, vorba unui analist politic de la noi. E o diversiu­ne, destul de inabilă, dacă ţii cont de calitatea invitaţilorşi, mai ales, de CV-ul lor, rânced cam pe la toate rubricile.

Ghenadie Nicu este corespondentul „Ziarului de Iaşi“ în Republica Moldova