New York. Sufletul oraşului

Eram oarecum pregătit pentru întâlnirea cu oraşul, din lecturi ori din filme. Dar priza cu realitatea este infinit mai complexă şi mai bogată. Nu-mi mai fusese dat să trăiesc o stare febrilă de aşteptare de la întâlnirea mai veche cu Veneţia, care va rămâne mereu în memoria mea afectivă, ca loc magic al descoperirii libertăţii, în pragul vârstei de 40 de ani. Dar New York-ul este emblema raţională a libertăţii însăşi, omagiul şi imnul său, dacă avem în vedere că prin rada portului său, milioane de pământeni au descins în căutarea libertăţii, a prosperităţii şi a salvării. Refugiaţi economic ori politic, visători, aventurieri ori vitregiţi ai soartei au călcat pe pământul făgăduinţei prin poarta metropolei. Atâta istorie, atâtea speranţe şi deznădejdi fac din New York oraşul emblemă al Lumii Noi. Veritabi lcreuzet istoric al ultimului secol, oraşul comprimă în paginile istoriei sale aproape tot ce are mai semnificativ istoria Lumii Noi. De aceea cred că trebuie să ai aşteptări cumpătate că ai reuşi să îi pătrunzi misterul într-un interval turistic. Trebuie să te mulţumeşti, cred, să asamblezi secvenţe culturale şi de memorie. Este ceea ce fac şi eu, la peste un an de la această experienţă unică. Întârzierea reconstituirii vine probabil din inhibiţia pe care pandemia a răsfrânt-o asupra mea. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât – am înţeles mult mai târziu – virusul noii gripe chinezeşti bântuia nestingherit metropola. Doar OMS şi directorul ei, extrem de guraliv la început, apoi dispărut brusc din peisaj, atunci când s-au produs dovezile complicităţii sale cu autorităţile comuniste chineze, ignorau realitatea cu rea credinţă. Acum este incorect politic să mai faci vorbire despre subiect. Ştiu însă din istoria civilizaţiilor că declinul debutează cu orbirea diriguitorilor faţă de evidenţele realităţii şi exigenţele adevărului.

Aeronava parcurge o bună parte din cea mai mare aglomeraţie urbană a lumii, apoi se prelinge lent pe deasupra zgârie norilor, până la aeroportul JFK. Sunt întâmpinat de jumătatea americană a familiei mele. Aş vrea să parcurg oraşul pe jos, să privesc oamenii şi clădirile lui fabuloase, să încerc să-i descopăr sufletul, dar îmi dau seama că toate acestea sunt borne greu de depăşit. Aparent un labirint, oraşul are o geometrie fixă, în care practic nu te poţi rătăci. Dacă totuşi ţi se întâmplă, harta oraşului subteran de scoate la liman negreşit.

Un cer plumburiu şi un frig nordic pătrunzător te întâmpină neprietenos în metropola nordului. Însă oraşul pulsează viaţă prin tot, ignorând duşmanul nevăzut, ce va sta curând la originea pandemiei. Oamenii nu îmi par preocupaţi de iminenţa sărbătorii Crăciunului, iar oraşul nu etalează puzderia de zorzoane multicolore cu care suntem obişnuiţi în oraşele noastre. Cu excepţia Times Square-ului, luminat a giorno, totul e cumpătat. Sunt frapat de simplitatea şi calmul oamenilor. Nici urmă de agitaţie nervoasă, de grabă inutilă ori de etalare a bogăţiei. Am sentimentul că este un oraş puritan, ghidat de reguli stricte, reflectate în conduita simplă a oamenilor. Mă aşteptam să văd nervozitate multiplicată la scară mărită şi am descoperit măsură şi echilibru. Am trăit revelaţia să văd ca metropola financiară a lumii, în care se tranzacţionează o bună parte a bogăţiei planetei şi se intersectează rasele, credinţele şi culturile, trăieşte sub zodia echilibrului. Nimic nu lasă să se întrevadă că doar peste două luni, în plină pandemie, va fi cuprins şi oraşul de virusul frustrărilor rasiste. Oraşul acesta clădit de imigranţi nu poate fi rasist ori obsedat de rănile pe care istoria le lasă de regulă moştenire. New York-ul nu ar fi putut fi înălţat şi nu ar putea supravieţui decât în temeiul unui acord rasial, cultural şi religios tacit. Pescuitorii în ape tulburi, dinlăuntru ori din afară, l-ar vrea însă revizuit. Şi oraşul a intrat, ca la comandă, în hora contestaţiilor la adresa moştenirii civilizaţiei americane. Multe dintre statuile care glorificau rolul pionierilor au fost distruse. Cu greu pot să asociez cele două secvenţe – una trăită şi firească, cealaltă văzută pe fluxurile de ştiri, încrâncenată. De atât de puţin e nevoie ca să demolezi ceea ce istoria a lucrat tenace. Nu-mi pot imagina oraşul ori America în lipsa acordului profund cu istoria. Oraşul acesta pulsează viaţă ca în niciun alt loc din lume. Dar mai presus de toate New-York-ul are suflet şi un suflu vibrant, asemenea unei capodopere. Pentru că în tot, el este o capodoperă a geniului uman.

Mihai Dorin este istoric şi publicist