Nobel pentru demnitatea femeii

Nadia Murad a vorbit despre violenţa extremă practicată în toamna lui 2014 de gruparea Stat Islamic (SI) împotriva micii comunităţi yazidite din regiunea munţilor Sinjar, pe care o considera eretică. Asasinarea în masă a populaţiei masculine, dar şi a multor femei şi copii, era completată de sclavia sexuală a tinerelor femei, într-un amestec ce nu poate fi numit altfel decât genocidar şi care nu a putut fi oprit decât prin intervenţie externă – în fapt, acesta a fost începutul campaniei internaţionale împotriva SI. După cum se ştie, Murad a reuşit să scape din captivitate în luna noiembrie şi, trei luni mai târziu, să-şi înceapă şirul mărturiilor.

A fost debutul unor eforturi graţie cărora şi-a creat un profil global şi a ajuns să se implice în campanii umanitare ce acoperă o arie mai vastă de teme, incluzând drepturile omului şi combaterea traficului de fiinţe umane. Numele Nadiei Murad a figurat şi în trecut pe lista posibililor laureaţi, mai ales că eforturile ei fuseseră recompensate de Parlamentul European (Premiului Sakharov) sau Consiliul Europei (Premiul Václav Havel). Selectarea ei trebuie aplaudată şi, aşa cum se întâmplă în cazul multor laureaţi de această factură, trebuie privită drept un mesaj pe care i-l transmite comunitatea internaţională: acela de a continua şi de a face tot posibilul ca vocea ei să conteze.

Şi Denis Mukwege este o personalitate cunoscută şi respectată – stau dovadă, din nou, numeroasele distincţii primite din partea unor foruri internaţionale (spre exemplu, Premiul Sakharov), guverne sau organizaţii ale societăţii civile. După aproape două decenii de gestionare a Spitalulului Panzi din Bukavu (în estul R.D.Congo, la graniţa cu Rwanda şi în apropierea celei cu Burundi), doctorul Mukwege a devenit un simbol al eforturilor comunităţii medicale şi, în sens mai larg, ale societăţii civile africane de a atenua suferinţele provocate de războaiele civile asociate „statelor eşuate”. În cazul R.D. Congo, situaţia a fost cu adevărat dramatică, pe fondul intensităţii conflictului: diversele miliţii rebele cu baze în interiorul şi în afara graniţelor se opuneau unor forţe guvernamentale ce adesea dovedeau o brutalitate similară împotriva populaţiei civile. Într-un asemenea context, evident că femeile deveneau victime predilecte ale diverselor grupări armate, iar elementul rasial (în special ostilitatea între hutu şi tutsi) introducea un factor agravant. Violenţa sexuală împotriva femeilor avea, în mod evident, o latură de brutalitate spontană, dar nu putea fi ignorată nici aceea de agresiune calculată, menită să destrame identitatea unor întregi comunităţi. Devenise, în termenii deja impuşi în dreptul internaţional şi în studiile de securitate, o armă în război.

Îmbunătăţirea climatului general de securitate din R.D. Congo, în ultimii ani, este certă, însă persistă conflicte care îi fac pe medicii de la Spitalul Panzi să nu aibă prea mult timp de odihnă. Selectarea lui Denis Mukwege de către Comitetul Nobel norvegian este un omagiu adus tuturor acestor eforturi şi, în acelaşi timp, un stimulent pentru alte eforturi de acest gen, în Africa şi în lume.

Fosta captivă a SI şi medicul specializat în chirurgie reconstructivă sunt, ambii, laureaţi merituoşi. Din multe puncte de vedere, ei pot fi asimilaţi unei mişcări mai ample de afirmare a demnităţii femeilor supuse, în diverse contexte, agresiunilor sexuale. Ar fi oportună, totuşi, o atentă cântărire a termenilor, atunci când asociem dramele trăite sau aflate de Murad şi Mukwege cu binecunoscutele situaţii de încălcare a drepturilor şi demnităţii femeii, în Occident. Militanţii SI ori rebelii de diverse rase şi religii din R.D. Congo nu erau şi nu sunt nici politicieni, nici executivi de show-biz.

Publicitate și alte recomandări video