Noi suntem puhoiul, voi sunteţi puroiul!

Greu de găsit ceva mai lamentabil, mai jalnic, mai deprimant decât personajele care au devenit umbrele faimei lor din trecut. Fiecare din raţiuni care nu au nimic de-a face cu altruismul civic, şi-a abandonat o vocaţie. Pot să mă înjure în voie, acestea sunt datele obiective, cele care vor dăinui. Nu eu le-am construit, ci ei înşişi. Despre caloriferistul putinofil Andrei Marga, cel mai probabil fost informator al Securităţii, nici nu mai are sens să vorbesc. Foşti disidenţi ajunşi pamfletari de pubela, ex-vedete ale jurnalismului democratic transfigurate în denigratori a ceea ce cândva le servea drept scut moral, „tribuni“ de-odinioară ai societăţii civile care se vând pentru stipendiile administrate de canaliile pesedisto-aldiste. Spectacolul e grotesc, dar avem consolarea că în urma lor nu va rămâne decât noroiul insalubru al abjecţiei…

Doar o etică a revoltei ne poate întări şi inspira în aceste momente de confruntare cu un regim de o abjecţie greu de întrecut. Dictaturile comuniste erau oribile, iar noi ştiam că sunt infecte. Ceea ce-au reuşit succesorii întru Rău ai totalitarismului bolşevic este anestezierea morală a milioane de oameni. O performanţă de un infinit cinism având ca efect disoluţia conştiinţei civice.

Tragicomedia pesedistă se joacă pe un scenariu conceput, încă de la începutul anilor ‘90, de politrucii Brucan, Iliescu, Marţian Dan, Bârlădeanu, Măgureanu, Iosif Boda şi alţii ca ei. Unul dintre scenarişti era un profesor de marxism-leninism de la Institutul de Construcţii, un exaltatat iresponsabil şi histrionic cu numele de N. S. Dumitru. Educat, ca şi Iliescu, în URSS, Dumitru (prim-vicepreşedinte al FSN în iunie 1990) vedea pretutindeni „duşmani ai poporului“. A dispărut de pe firmament, dar a lăsat în urmă o toxică mentalitate a învrăjbirii.

Un laitmotiv al propagandei feseniste era calomnierea, anatemizarea şi stigmatizarea exilului românesc. Uzurpatorii nu se sfiau să arunce zoaie în Ion Raţiu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Radio Europa Liberă. La ora actuală, discursul anti-diaspora este refuncţionalizat în chip pervers. Nu în ultimul rând, de condeiera pesedistă Alina Mungiu Pippidi, de nistoreşti şi de nemernicele antene. Acestui discurs al urii noi îi răspundem cu unul al ironiei, lucidităţii şi speranţei, al încrederii în valorile şi instituţiile euro-atlantice.

Sintagma „Muie PSD“, devenită slogan naţional, este deopotrivă rezultatul şi catalizatorul acestei deşteptări civice. Prin ea, se aude vocea vulgului, adică a acelor oameni care nu mai vor să dezbată la nesfârşit ce şi cum. A trecut momentul ambiguităţilor sofisticate. Revoluţiile dau glas aşteptărilor vulgului. Sunt, ne place sau nu, vulgare. Estetica lor este una diferită de aceea a vremurilor calme. Vulgaritatea lor este, în adâncimi, una de un maxim, superb rafinament. Depinde de noi să-l preţuim cum se cuvine! (Articol preluat de pe www.contributors.ro)

Vladimir Tismăneanu este profesor de Ştiinţe politice la Universitatea Maryland