Norocul celui destoinic

Salutări de la tata

Când m-am dus prima oară, a doua zi după ce-am sosit, după lapte, am întâlnit şi un consătean sas, plecat şi el, ca (mai) tot sasul, în Germania, dar care acum doi ani (parcă) şi-a cumpărat casă în satul natal (ar fi vrut-o pe cea părintească, dar nu mai era disponibilă) şi îşi petrece bună parte din an aici.

– Giaden Morjen!, îl salut în săseşte, Guten Morgen!, adică.

– Giaden Morjen kost en Pali, sout deng Vuoter!, îmi răspunde el hâtru.

Adică: Bună dimineaţa costă un rachiu, ar fi spus tatăl meu.

Of, tatăl meu, care, ştie toată lumea care l-a cunoscut, a fost un mare băutor în faţa Domnului (ein grosser Trinker vor dem Herrn, adică), iar de ieşea în faţa casei şi trecea vreun român, saluta cu „Viaţă bună!” (avea să-i devină poreclă – şi asta am aflat-o mulţi ani după ce a murit)… Ce vreau să spun: e cumva înduioşător să întâlnesc în sat, după 34 de ani de la moartea sa, oameni care l-au cunoscut.

Interesant, altfel, ce mi-a mai spus consăteanul sas: că el de regulă vine după Paşti în România, iar după nici o lună, deja s-ar simţi altfel, alt om, parcă mai viu…

Despre sensul vieţii

Es kann nicht der Sinn des Lebens sein, einfach nur zu leben. Oder (doch)?, mi-am notat.

Adică: N-are cum să fie sensul vieţii să trăieşti pur şi simplu. Sau (poate)?

Alta din seria „Una-i una, alta-i alta”

Una e să încasezi, alta-i s-o. Încasezi.

Propunere de cuvânt

Imaculatură.

Despre noroc

Era prin anii 1990, pe când trăiam la Tübingen, când am remarcat o vorbă germană care m-a deranjat în felul, respectiv în contextul, în care a fost folosită: după un meci câştigat de Bayern München cu noroc (vai ce m-a mai enervat de-a lungul timpului când favoritul într-o confruntare sportivă câştiga „cu noroc”!), parcă antrenor era Otto Hitzfeld, câştigător al Ligii Campionilor cu Borussia Dortmund (mda, asta a făcut Bayern mereu, sistematic: cum răsărea un jucător sau antrenor bun, gata, îl luau ei – vezi, de pildă, şi treaba cu Lewandowski, luat, cum altfel, tot de la Dortmund) şi, dacă bine-mi amintesc, chiar el a invocat expresia asa: das Glück des Tüchtigen.

Multă vreme nu ştiam cum s-ar putea traduce mai bine vorba asta, am zis că ar merge „norocul celui temerar/ cutezător”, dar parcă cea mai bună variantă e asta: norocul celui destoinic. Şi, da, experienţa m-a învăţat între timp că există anume acest noroc pe care ţi-l atragi dacă nu renunţi, dacă eşti… destoinic.

Ce să mai, scârbele au gust!

Mă duc eu să adun merele de sub râpă. Unde-s trei meri: un Ionatan (taman înjumătăţit vara asta, pesemne o furtună i-a rupt craca principală – ca rod), un măr cu mere mari (nu ştiu numele soiului, îs mere de toamnă, nu de iarnă) şi un altul cu mere-gutui, cum le zicem noi (Quiddenappel, în săseşte – Quittenäpfel, în germană – doar că nu se numeşte aşa, oficial, soiul). Ei bine, merele din urmă (care chiar au un gust ce aduce a gutui, de unde şi numele), chit că-s de iarnă, nu prea se ţin, dar am descoperit eu, la un moment dat, că dau un gem foarte gustos şi de ani buni, numai din ele fac gem (asta când pomul rodeşte, desigur).

Ei bine, ce văd? Plaga brună, limacşii invazivi care se-nmulţesc ceva de speriat, buluc pe cele câteva mere-gutui căzute, iar pe cele multe şi mari de alături, abia dacă am remarcat unul sau doi! Ia te uită, al naibii scărbele, au gust!, mi-am zis cu un pui de admiraţie. Am şi făcut o fotografie cu un măr din care se înfruptau simultan trei limacşi – iar alţi doi erau la doi „paşi”, adică la un „ţuşti” distanţă de acelaşi măr. Ştiţi cum rămâne un astfel de măr, la o adică? Doar coajă, carcasă golită de toată „carnea”! Asta dacă se ocupă de ospăţ un singur limax, că dacă-s trei…

P.S. Câteva zile mai târziu, când nu mai căzuseră mere-gutui, ei, na, erau bune şi merele mari (şi mai fade) de alături. Cum ar veni: dacă au de ales, aleg şi scârbele astea ce-i mai bun!

Zeitgeist-ul prin Germania

Dau pe FB peste un citat din Frank Busemann, fost decatlonist, despre (contra)performanţa atletismului german: „Suntem pe cale de-a desfiinţa performanţa. Tot timpul avem grijă ca cel mai slab membru din grup să arate bine.”

Mda, cam aşa, cam asta se-ntâmplă dacă ghidajul e setat pe egalitarism: nivelarea are loc, invariabil, în jos.

Marketa

Marketa Vondrouşova, desigur, cehoaica care a câştigat Winbledonul anul ăsta. Întrebare: varianta masculină de la Marketa există şi e cumva… Market?

Banal, dar fatal(mente adevărat)

Uşor de zis,/ greu de scris.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist