Caută 
1 MIN
Pentru că partidele intră în precampanie şi încep să îşi pregătească programele economice (şi, sper, şi programele sociale) pe care să le împacheteze ca ofertă electorală, las şi eu aici câteva propuneri.
În primul rând, e bine ca partidele anti-PSD să înţeleagă că trickle-down ca model de dezvoltare a murit în România din 2012. Nu din punct de vedere academic, asta e irelevant pentru politicieni, ci din punct de vedere social/electoral.
Publicul a respins masiv strategia trickle-down, elaborată prin 1999-2000 şi de atunci urmată de toate partidele/coaliţiile aflate la guvernare – CDR, PSD, DA.
În 2012, USL a câştigat masiv alegerile cu promisiunea că va pune capăt modelului de dezvoltare trickle-down.
În 2016, PSD a câştigat masiv alegerile cu promisiunea că închide perioada de tranziţie de la trickle-down la altceva şi se aşează ferm pe o strategie de demand-led growth.
Mai zic o dată: trickle-down a murit. El nu mai există decât în visele umede ale unor foşti alegători PDL/M10 – şi ale unor politicieni pentru care ideologia pro-business e mai importantă decât realitatea socială şi decât răspunsul alegătorilor la ideologia asta. În consecinţă, orice revenire – fie şi doar discursivă – la trickle down va fi taxată de alegători.
De unde ştiu? Ştiu fiindcă am în faţă rezultatele alegerilor din 2012 şi din 2016 – şi rezultatele sondajelor de acum.
PSD, ALDE şi Pro România merg pe demand-led growth. De altfel, Ponta e cel care a iniţiat noua direcţie, prin politica de creştere accelerată a salariului minim (politică stopată temporar de guvernul Cioloş). Diferenţa dintre cele 3 partide e că, pe lângă demand-led growth, PSD merge şi pe anularea independenţei justiţiei (atâta câtă era ea până în 2016) şi, în general, pe un program iliberal, ALDE la fel dar mai moderat, şi Pro-România pe un program de ne-antagonizare a Comisiei Europene (politica pe care a avut-o Ponta cât a fost prim-ministru între 2012 şi 2015).
Iar PSD, ALDE şi Pro România au, cumulat, cam cât aveau PSD şi ALDE în 2016 – ceea ce sugerează că preferinţele electoratului în materie de strategie de dezvoltare nu s-au schimbat fundamental faţă de cele din 2012 şi din 2016. Oamenii continuă să opteze masiv pentru demand-led growth.
De aceea, orice revenire a opoziţiei la un discurs pro-business de tip trickle-down se va solda, pe fond, cu acelaşi rezultat ca în 2012 şi în 2016.
Pentru ca opoziţia să câştige solid, şi nu doar accidental (ca în 1996 şi în 2004), e vital ca ea să înceapă să ofere în mod credibil o plasă de siguranţă mai sigură şi mai eficientă decât cea oferită acum alegătorilor de PSD.
De aceea, mă aştept ca Demos, de exemplu, să vină cu o propunere credibilă de introducere a venitului necondiţionat. Mă aştept ca PLUS să vină cu o propunere credibilă de impozit progresiv. Mă aştept ca USR să vină cu o propunere fezabilă de impozitare a proprietăţii. Mă aştept ca PNL să vină cu propuneri de creştere a alocaţiei pentru copii la cel puţin 100 de euro.
În general, mă aştept ca fiecare dintre partidele astea – şi toate împreună – să vină cu politici de rafinare, de eficientizare şi de întărire a strategiei demand-led growth, care acum e aplicată otova de PSD.
Pe scurt, mă aştept din partea opoziţiei să vină cu politici de respectare a dreptului la locuire, de creştere a accesului la servicii medicale (inclusiv în zona stomatologiei şi a sănătăţii mentale), de incluziune socială – şi, mai presus de orice, de urbanizare.
Asta dincolo de întărirea libertăţii economice, deci de politici pro-market (nu pro-business), care şi ele sunt absolut necesare.
Pentru că viitorul nu stă în revenirea la trickle-down, ci în dezvoltarea creativă a noii strategii de întărire a pieţei interne şi a puterii de cumpărare.
În caz contrar, PSD şi avatarurile sale vor continua să bată opoziţia la parlamentare aşa cum opoziţia bate PSD-ul la prezidenţiale.
Şi încă ceva. Începând cu 2000, PSD a început să se orienteze şi către noi electorate, nu doar către electoratul lui tradiţional din anii ’90. Asta i-a permis, de exemplu, ca din 2012 să pătrundă cu succes în urbanul mare şi să împingă noul PNL spre ruralizare.
Poate că ar fi timpul ca actuala opoziţie să înceapă să îşi diversifice şi ea electoratul – şi să nu mai predice, din ce în ce mai plicticos, doar corului de susţinători fanatici (care, fără supărare, devine din ce în ce mai minoritar).
Sorin Cucerai este traducător şi publicist
