O bisericuță din lemn a ars complet. Pompierii au stins focul cu găleți; mașinile nu au ajuns

vineri, 16 octombrie 2020, 09:27
1 MIN
 O bisericuță din lemn a ars complet. Pompierii au stins focul cu găleți; mașinile nu au ajuns

O biserică din lemn aflată în comuna argeşeană Stoeneşti a fost distrusă, vineri dimineaţă, în urma unui incendiu provocat de un scurtcircuit. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul a izbucnit la Schitul "Sfântul Ierarh Modest".

"S-au deplasat trei autospeciale de intervenţie, o ambulantă SMURD de prim ajutor şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o biserică construită din lemn. La faţa locului, pompierii au constatat că ardea generalizat şi au reuşit să lichideze incendiul folosind găleţi cu apă (dintr-un bazin colector), deoarece accesul cu maşinile de intervenţie nu a fost posibil din cauza drumului", precizează reprezentanţii ISU Argeş.

A ars biserica din lemn în întregime, pe o suprafaţă totală de 70 de metri pătraţi, precum şi o anexă aferentă acesteia pe o suprafaţa de circa 10 metri pătraţi.

Aflați amănunte de pe agerpres.ro.

Comentarii