O imagine nefardată a Chinei

După două dintre romanele sale s-au făcut filme de succes, e tradus în multe limbi străine, colaborează la reputate publicaţii occidentale, călătoreşte în întreaga lume. Ziua a şaptea e o carte tulburătoare, originală atât ca formulă narativă cât şi prin amestecul de lirism şi stranietate. Regăsim câteva dintre temele favorite ale scriitorului – dramele individuale din timpul Revoluţiei Culturale, mercantilismul şi corupţia din societatea chineză contemporană, după cum regăsim obsesia morţii, prin intermediul unei alegorii care este scoasă din zona macabrului graţie oniricului şi umorului.

Apariţia acestui roman îmi oferă prilejul de a spune câteva cuvinte despre două cărţi de eseuri publicate recent tot de Humanitas: China în zece cuvinte (2018) şi Mânia lui Mao. China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor (2019). Prima dintre ele este o excepţională radiografie a ultimelor patru-cinci decenii din istoria Chinei. Să reamintim că Beijingul a exercitat, ciclic, o irepresibilă fascinaţie asupra multor occidentali, chiar şi în anii cei mai negri ai represiunii şi îndobitocirii ideologice. Astăzi, e de bonton să te extaziezi în faţa „miracolului chinez” şi să repeţi o placă binecunoscută: „China e altceva”. Yu Hua vorbeşte insistent, în paginile cărţii, despre aşa-numita „Revoluţie Culturală” (1966-1976), cu toate aberaţiile şi atrocităţile ei. Vedem, astfel, teribile şedinţe de „demascare” ce se desfăşoară inclusiv în …clasele primare, apoi hăituirea persoanelor care au comis adulter şi stigmatizarea lor publică, insolenţa elevilor „revoluţionari” care îşi umilesc dascălii şi denunţă „demnitatea profesorului”, considerată un privilegiu (orice asemănare cu fenomene din zilele noastre nu este întâmplătoare). “Duşmanii poporului” erau executaţi fără ezitare de comitetele de „revoluţionari”, nu existau tribunale, nu se putea face apel, nu existau avocaţi. Mizeria era cruntă – majoritatea familiilor mâncau carne o dată pe an ! Toate lucrurile erau raţionalizate, se distribuiau pe bază de cartelă. Traumele individuale au fost incalculabile, s-au înregistrat nenumărate sinucideri, oameni care nu mai suportau lipsurile sau cedau psihic în faţa terorii exercitate de Gărzile Roşii. Toată această nebunie a fost provocată şi întreţinută de Mao, cel foarte priceput, notează Yu Hua, în a instiga masele. Nu era prima ispravă sinistră a maoismului: în 1958 Conducătorul a iniţiat Marele Salt Înainte, vizând industrializarea forţată a ţării: după doi ani, consecinţele au fost dezastruoase – foamete îngrozitoare, catastrofă economică şi umană, un număr uriaş de victime, între 30 şi 55 de milioane de morţi. După ce Mao se dezice de Revoluţia Culturală (pe care nu mai reuşea să o controleze) şi după episodul tragi-comic cu „Banda celor patru”, la putere vine Deng Xiaoping, cel ce iniţiază reformele care vor transforma China într-o mare putere. Dar, după Marele Salt şi după Revoluţia Cuturală, un al treilea eveniment sângeros jalonează istoria Chinei contemporane: reprimarea, în iunie 1989, a manifestaţiilor democratice din piaţa Tian’anmen. Este evenimentul pe care comuniştii chinezi încearcă să-l şteargă din memoria colectivă şi adesea, constată cu tristeţe Yu Hua, chiar reuşesc, mai ales în rândul tinerilor.

Transformările pe care le-a cunoscut China în ultimii 40 de ani sunt uriaşe. Pentru Yu Hua avem a face tot cu un act de violenţă, în spiritul maoismului. S-a trecut la piaţa liberă cu febrilitatea cu care se dorea industrializare forţată în timpul Marelui Salt, după cum fervoarea revoluţionară a Gărzilor roşii a fost înlocuită de fuga după bani. Decalajul dintre sat şi oraş rămâne enorm, sărăcia este în continuare o problemă gravă, peste o sută de milioane de chinezi trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi. Se construieşte în neştire, cu preţul demolării arbitrare a nenumărate locuinţe (alte drame umane), se construiesc porturi unul lângă altul şi autostrăzi pe care nu circulă maşini. Cifrele produsului intern brut sunt impresionante dar în ce priveşte venitul mediu individual China e doar pe locul 100 în lume. Birocraţia e omniprezentă (extraordinare sunt paginile în care scriitorul prezintă caracterul pur şi simplu sacru al ştampilei !), la fel corupţia. Şi în această carte, şi în Mânia lui Mao, Yu Hua ne înfăţişează cazuri uluitoare de corupţie, ai căror protagonişti dovedesc, în dosirea banilor, o inventivitate pe care Darius Vâlcov are de ce să fie invidios.

Reticent faţă de mercantilismul care se insinuează peste tot, scriitorul subliniază totuşi că principala contradicţie a Chinei de astăzi este aceea dintre mecanismul economic performant şi sistemul politic osificat. Ar fi multe lucruri de comentat pornind de la eseurile lui Yu Hua. Sper să pot reveni asupra lor dar ţin, deocamdată, să semnalez în mod deosebit două texte din China în zece cuvinte: cele despre „imitaţie” şi despre „cacealma”. Acesta din urmă se referă la minciunile, înşelătoriile, zvonurile false, trucurile prin care cetăţenii ocolesc legile şi „fentează” statul. „Imitaţia” e consubstanţială societăţii chineze: dezvoltarea economică s-a făcut nu numai prin furt de tehnologie ci şi prin imitarea produselor occidentale. China e „ţara falsurilor”, nu ezită să spună Yu Hua. S-a mers atât de departe cu voga imitaţiilor încât există o mulţime de sosii ale lui Mao, aşa cum până nu demult unii se dădeau în vânt după sosiile lui Elvis Presley. Şi fiindcă, amintind de cântecele patriotice foarte apreciate, de ziua naţională, în cluburile de karaoke, Yu Hua citează melodia cu titlul Noi suntem chinezi, mă întreb dacă nu cumva, în frenezia lor mimetică, chinezii au imitat şlagărul nostru naţional Noi suntem români.