O lună normală, cât 9 luni în unele instituţii. Iată ponoasele trase de o pensionară din Iaşi, fiică de prizonier în URSS!

vineri, 22 septembrie 2023, 01:50
3 MIN
 O lună normală, cât 9 luni în unele instituţii. Iată ponoasele trase de o pensionară din Iaşi, fiică de prizonier în URSS!

Pentru unele instituţii publice, o lună durează trei trimestre. O bătrână a ajuns să se adreseze instanţei pentru a obţine din arhivele militare o banală adeverinţă referitoare la situaţia tatălui său. Nu a avut câştig de cauză nici în faţa judecătorilor. Alesese drumul greşit.

 

Pe 30 ianuarie, Maria S. a cerut unităţii militare 02405, Depozitul Central de Arhivă al Armatei, o adeverinţă care să ateste că tatăl său, decedat, fusese prizonier în URSS în timpul războiului. Legea dă dreptul la o indemnizaţie urmaşilor foştilor deportaţi sau prizonieri de război. Adeverinţa îi era necesară femeii pentru a putea depune cererea de acordare a indemnizaţiei. Conform legii, petiţiile adresate unei instituţii a statului trebuie să primească răspuns în decurs de 30 de zile. Termenul poate fi prelungit dacă este necesară corespondenţa cu alte instituţii, dar aici nu era cazul. Totuşi, timpul a trecut fără ca femeii să i se răspundă.

După o jumătate de an de aşteptare, femeia s-a adresat Tribunalului Piteşti, cerând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care Arhivele Militare să fie obligate să-i elibereze adeverinţa. Ordonanţa preşedinţială se emite în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea unor măsuri provizorii care să împiedice afectarea unui drept. Maria S. a explicat că, dată fiind vârsta sa înaintată, întârzierea eliberării adeverinţei ar putea face ca ea să moară înainte de a primi indemnizaţia. Nici Tribunalul Piteşti nu s-a grăbit însă prea mult. Au mai trecut trei săptămâni până ce instanţa să constate că nu este competentă să soluţioneze cauza, întrucât petenta nu locuia în judeţul Argeş şi să trimită dosarul la Iaşi.

La începutul lui septembrie, cauza a fost preluată de Tribunalul ieşean, fiind analizată miercuri. În faţa instanţei, reprezentanţii UM 02405 au explicat că anual sunt înregistrate zeci de mii de cereri adresate Arhivelor Militare. În 2021 fuseseră înregistrate 60.987 de cereri, iar în 2022, alte 39.584. Copleşiţi, angajaţii arhivelor nu reuşeau să răspundă în termenul legal. Reprezentanţii UM 02405 au precizat totuşi că răspunseseră deja solicitării, emiţând pe 1 august certificatul solicitat. Nu au depus însă nicio copie a lui în instanţă şi nici măcar dovada comunicării către Maria S., aşa că judecătorii nu au reţinut argumentul.

Totuşi, magistraţii nu au dat dreptate nici femeii, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale. „Eliberarea unei adeverinţe nu presupune măsuri cu caracter vremelnic, provizoriu, ci implică adoptarea unei măsuri definitive. Totodată, cererea reclamantei de eliberare a unei adeverinţe poate fi soluţionată numai ca urmare a soluţionării fondului litigiului, fiind necesar analizarea existenţei unui refuz nejustificat din partea pârâtei”, au apreciat judecătorii. Solicitarea Mariei S. a fost respinsă miercuri ca neîntemeiată. Femeia mai are doar posibilitatea recursului. 

Comentarii