O nouă nuntă regală va avea loc în Anglia. Regina Elizabeth şi prinţul Harry, printre invitaţi

sâmbătă, 18 mai 2019, 18:20
1 MIN
 O nouă nuntă regală va avea loc în Anglia. Regina Elizabeth şi prinţul Harry, printre invitaţi

Lady Gabriella Windsor, fiica prinţilor de Kent, s-a căsătorit sâmbătă, iar printre invitaţii la ceremonia care s-a desfăşurat la capela St George de pe domeniul Windsor s-au numărat regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, dar şi prinţul Harry, potrivit Reuters.

Prinţul Harry, proaspăt tată, s-a întors astfel la capela unde, în 2018, tot în luna mai, dar pe data de 19, se căsătorea cu fosta actriţă americană Meghan Markle. Lady Gabriella Windsor, o scriitoare în vârstă de 38 de ani, fiica prinţului Michael de Kent, s-a căsătorit cu bancherul Thomas Kingston, în vârstă de 40 de ani.

La nuntă, a treia în decurs de un an care are loc la Windsor – acesta fiind locul ales şi de prinţesa Eugenie de York, în toamna anului trecut -, regina Elizabeth, în vârstă de 93 de ani, a fost însoţită de prinţul consort Philip, în vârstă de 97 de ani. Printre invitaţi s-au numărat şi prinţii Andrew şi Edward şi prinţesa Anne, toţi fiind copiii reginei.

După naşterea lui Archie Harrison Mountbatten-Windsor, fiul prinţului Harry, pe 6 mai, Lady Gabriella ocupă poziţia a 52-a în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. Tatăl miresei este vărul primar al reginei Elizabeth a II-a – taţii lor au fost fraţi şi fiii regelui George al V-lea – şi al 48-lea în ordinea succesiunii la tron.

Comentarii