O poveste emoţionantă! Destăinuirile impresionante ale unui preot ieşean stabilit în UK

“La 14 ani a vrut să plece cu o trupă de rock în turneu. Am lăsat-o, de teamă că altfel ar fugi de-acasă. Altădată şi-a luat rucsacul şi a zburat în Maroc, a băut ceai în corturile berberilor şi le-a ascultat poveştile, a traversat munţii Atlas şi a condus prin deşert. A plecat cu cortul în munţi, deşi habar n-avea cum să monteze un cort şi nici n-a vrut să-i arăt mai înainte, pentru că noi ne certăm mereu orice am face. 

Mi-a zis că se călugăreşte într-o mânăstire hindusă. Am ajutat-o să-şi care bagajele, apoi am făcut depresie. A vrut să plece de acasă şi i-am cumpărat pat. După un an m-a chemat să o aduc înapoi şi am rămas cu patul în garaj. A dispărut o vară întreagă, ca să studieze într-un templu instrumente şi muzică indiană. Dimineaţa şi seara muncea la bucătărie pentru masă şi un loc de dormit.

A făcut muzică toată copilăria ei, a studiat la Royal Conservatoire, a cântat în orchestre simfonice, dar într-o zi a spus că nu mai vrea să pună mâna pe pian. S-a apucat de haltere şi după un an a ajuns instructor de fitness. A fost admisă la London School of Economics, dar n-a vrut să meargă, ca să nu ne împovăreze pe noi.

Am vrut să aibă lângă ea un băiat liniştit, de pe la biserică, dar s-a îndrăgostit de indieni şi de negri. A călărit pe malul oceanului, a tras cu puşca, s-a bătut în ring, a cântat pe străzi şi ştie totul despre Sylvia Plath. Într-o noapte a luat un tren şi a călătorit două ore ca să salveze viaţa unui om care nu-i mai răspundea la telefon. Azi noapte reciteam din însemnările ei mai vechi, ţinute sporadic pe un blog fără cititori: „Tot ce sînt nu e de ajuns. Pulvis et umbra sumus.” Iar astăzi a terminat Dreptul la Edinburgh, am participat la ceremonia de absolvire, iar la sfârşit m-a lăsat să o strâng în braţe minute în şir, ca în copilărie”