O serată literară

Bătrâneii se înghesuie, în pâlcuri, la intrarea în clădirea serios degradată. Sunt zgomotoşi şi în vervă gesticulatorie, deşi, judecaţi strict fizionomic, cei mai mulţi par mai curând defazaţi. Un bărbat se spijină în toiag, tremurând ca o budincă de vanilie Dr. Oetker, proaspăt răsturnată pe un platou. Strecurându-se prin uşa strâmtă, îşi ridică brusc toiagul, cu neaşteptată vioiciune, şi bate cu el, tare, în afişul lipit pe geam. Strigă piţigăiat înspre cei din jurul lui: „Acu’ ţcrie despre Iemineţcu, ţecuristu’ ista de Gore. Pe vremuri îi trădţea cu Ţiausescu, mânca-l-ar tata pe iel de golănas.” „Haide, dom’ profesor”, replică un alt moşneag, cu voce baritonală, din spate, „las-o mai moale, că şi mătăluţă ai dat din cioculeţ odinioară ca un cintezoi! Mamă-mamă, ce ne mai prelucrai cu omul nou la şedinţele de partid pe Facultate, în postura ta de neobosit secretar cu propaganda…” „Ţine, io?” întreabă primul vorbitor, fluturând cârja în aer, dar neputându-se întoarce către celălalt, întrucât valul de oameni l-a împins deja pe un coridor întunecos, cu miros de mucegai. „Io am foţt valoros profeţional, de aţeia m-a promovat partidul. A foţt promovare soţială, nu politică. N-am linţ pe nimeni. Voi eraţi nişte lingăi, ţiausistilor!” Ultima remarcă provoacă o consternare generală. Toţi vociferează şi se îmbrâncesc, încercând parcă să ajungă la bătrânelul cepeleag. Mişcarea rămâne totuşi incertă. Grupul se leagănă haotic înainte şi înapoi, ca şi cum unii i-ar ţine partea declanşatorului furtunii, încercând să-l protejeze cu trupurile lor. Observăm o mână întinsă abil printre capetele albite, care înşfacă pălăria ponosită a fostului secretar cu propaganda pe Facultate şi o aruncă în sus. Autorul – un ins înalt şi uscăţiv, cu aer sepulcral – ţipă triumfal, dominându-i pe ceilalţi nemulţumiţi: „Comuniştii la Ghencea, după tătucul lor! Aţi păpat suficient sufletul bietului popor. Sus ţărăniştii!” Episodul a generat o adevărată răscoală. Grupul s-a oprit practic din mers. Toţi au început să zbiere. Câţiva s-au încăierat de-a dreptul, ca într-un dans macabru, de roboţi rudimentari. Se aud şi plesnituri de palme, produse, predominant, la nivelul tâmplelor, encefalelor şi occipitalelor. Invectivele însă colorează atmosfera apocaliptic: „ţecurist neisprăvit!”, „turnător paralitic”, „lacheu pidosnic al prim-vice-preşedinteluui de la municipiu din comunism”, „maimuţă socialistă”, „godacul înfrăţirii dintre popoare”, „javră în curtea personală a prim-secretarului de la judeţ”, „berbec stalinist”, „jeg al lui Lenin în Moldova”, „sugativa CC-ului”, „otreapă”, „propagandist doftanist”, „teleleu-cominternase”, „umbra lui Ceauşescu la Universitate”, „urangutan sovietic”, „mama lui Brejnev cel Mare”…

Deodată, un zgomot strident acoperă hărmălaia octogenarilor isterici. Geamul uşii de la intrare – chiar cel cu afişul – s-a făcut ţăndări. Urmează o clipă de linişte derutată. Apoi, un bătrân apărut subit în capul coridorului ţipă revoltat, apucându-se cu mâinile de cap: „Ce-aţi făcut, nenorociţilor? Mi-aţi distrus lansarea. Am dat o groază de parale ca să scot volumul ăsta…” „Laţă că ai de unde!” îi răspunde, în continuare arţăgos, fostul secretar cu propaganda pe Facultate. „Ia ţpuni, neicusorule, Gore Ţiresaru, asa-dţis dom’ profeţor de literatură română, de marii clasiţi, vorba vini, cât luai matali de la Ţecuritate pentru o notă informativă, adicătelea pentru o frumusică de delaţiuni coledţială!?” Fraza în cauză are darul să împingă bizara confruntare spre un trist apogeu. Gore Cireşaru, specialistul în Marii Clasici, cască nişte ochi furioşi în direcţia cepeleagului şi se repede, cu degetele zbârcite, la gâtul său. Îl înhaţă, chinuindu-se să-l strângă, dar, în mod evident, nu posedă suficientă energie în palme pentru a-şi duce intenţia la finalul dorit. Prin urmare, nu reuşeşte decât să smulgă de la adversar un urlet ca din gură de şarpe: „Săriţi, fraţilor, că mă omoară dţeneralul! Dţegeneralul Paţepa! Băi, ista-i Paţepa!” Toţi sar nebuneşte unul împotriva celuilalt. Se cară pumni în dreapta şi-n stânga. Mai pocnesc, sinistru, câteva ferestre, iar uşa de la intrare – putredă oricum – este scoasă din ţâţâni foarte rapid. În scurt timp se aud sirenele maşinilor cu girofar şi mai mulţi jandarmi cu cagule şi căşti năvălesc brutal în interiorul agitatei congregaţii. Rând pe rând, beligeranţii sunt scoşi din clădire şi aruncaţi de-a valma în dube. Bocancii trupelor de intervenţie calcă zdrobitor pe cioburile de la intrare şi pe afişul mototolit de pe jos, unde un ochi atent încă ar putea citi: „În cadrul serilor dedicate Culturii Române, Muzeul Simbolurilor Literare, vă invită miercuri, 12 octombrie a.c., la ora 12, la lansarea cărţii Erotica eminesciană între pasiune halucinantă şi contemplaţie rece. Un studiu critic, aparţinând profesorului universitar Gore Cireşaru. Volumul a ieşit la Editura Nostalgia S.A. şi e prefaţat de autor. Vă aşteptăm cu drag!”

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi