Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O ţară mică şi plină de humor

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Cuvintele pe care le-a spus Marcel Ciolacu după alegerea sa ca preşedinte sunt de-o platitudine înfricoşătoare. Frazele sunt neterminate, aruncate cu furca. În ele putem citi orgoliul, dar şi orbirea omului care s-a căţărat într-o funcţie nepotrivită, şi lipsa de coerenţă: „Sunt onorat, dar sunt foarte obligat.” Obligat faţă de cine? Faţă de colegii de partid care l-au votat? Faţă de forţele din umbră care l-au propulsat în această funcţie?

*

O ţară mică pentru un conducător atât de mare: iată un subiect numai bun de abordat într-o zi cum e 23 August muncitoresc!

Zicând aceasta, mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă, să spunem, China ar fi încăput pe mâna lui Ceauşescu?!

Cred că trecând deseori cu elicopterul pe deasupra câmpiilor, dealurilor şi munţilor năpădiţi de păduri, azi pe jumătate despuiaţi de podoaba lor capilară, Nicolae Ceauşescu ar fi exclamat: „Daţi-mi Rusia sau China şi atunci am să vă arăt ce pot!”

Şi după o clipă de meditaţie, în care privirea sa trecu dincolo de zări, răbufni din nou: „Chiar şi cu America m-aş descurca… Dar ce să fac cu România? Cum s-o lăţesc?!”

Din păcate, nici Rusia, nici China şi nici America nu erau disponibile pentru marele conducător. Căci dacă ar fi fost, prima, vorbesc de Rusia, s-ar fi trezit făcând un pas înapoi de la brejnevism la stalinism, iar cealaltă, China, ar fi fost înconjurată de un nou zid, de câteva ori mai lung, mai lat şi mai înalt decât vechiul zid chinezesc. Ambiţia lui Ceauşescu ar fi fost ca zidul să fie văzut nu numai de pe lună, ci şi de pe Marte. Cât despre America, ei bine, încăpută pe mâna lui Ceauşescu, America ar fi arătat precum Coreea lui Kim Jong-un.

Oare cum de nu ne-am trezit, totuşi, cu piramidele înălţate în Câmpia Turzii şi cu alte construcţii similare cu cele văzute pe Acropole sau cu un Colosseum (în stil socialist) în centru Bucureştiului?!

Din păcate, Ceauşescu a trebuit să se mulţumească doar cu Canalul Dunărea - Marea Neagră, cu Casa Poporului, cu marile combinate siderurgice şi alte construcţii care au marcat Epoca de Aur. Ar fi fost oare rău dacă Marea Neagră, printr-un canal gigantic, s-ar fi unit cu Marea Caspică şi Polul Nord cu Polul Sud?

Dacă ar fi avut posibilitatea, Ceauşescu ar fi făcut astfel de construcţii, căci ambiţiile de mărire ale unui dictator nu cunosc măsură.

*

Ce grad de acoperire are, totuşi, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD-ului, care deşi nu e în stare să convingă pe nimeni, inclusiv pe sine însuşi, nimeni şi nimic nu-l poate mişca din loc?! Cine îl ţine neclintit la conducerea unui partid de opoziţie şi-l pune să acţioneze în aşa măsură încât să contabilizeze în defavoarea sa toate greşelile şi toate derapajele PNL-ului, aflat la cârma ţării?!

Cu Ciolacu în frunte, indiferent ce greşeli ar face, partidul condus de Ludovic Orban va rămâne mult şi bine la putere. Şi aceasta deoarece, din păcate, în contextul politic actual nu se întrevede nici o altă alternativă.

„După cum se ştie, - scria nu demult Sorin Roşca Stănescu într-un editorial din Evenimentul Zilei - Marcel Ciolacu este una dintre dronele importante ale statului subteran. Pentru a-i determina comportamentul colaboraţionist, statul subteran i-a bătut obrazul lui Ciolacu, acuzându-l că e duplicitar. Cu alte cuvinte că nu execută cu promptitudinea necesară dispoziţia venită de la statul subteran de a omologa de îndată legea pandemiei. O lege care, întărind statul de forţă, întăreşte implicit statul subteran.”

Şi tot Sorin Roşca Stănescu, referindu-se la afirmaţia făcută de Marcel Ciolacu imediat după votarea Legii pandemiei de către PSD, precum că ar fi ieşit rău, primind critici şi din interior, şi din exterior. Expresia pe care a folosit-o Marcel Ciolacu sună rău, apropiindu-se de limbajul de mahala: „mi-am luat-o”: „Dar cum şi-o fi luat-o, conform propriei expresii, se întreabă Sorin Roşca Stănescu, Marcel Ciolacu din interior şi din exterior? Ce a vrut să spună? (…) Când şi-a luat-o din interior, Ciolacu s-a referit cu siguranţă la opoziţia pe care o fac mulţi pesedişti candidaturii sale la poziţia de preşedinte al partidului, poziţie pe care încearcă să şi-o adjudece într-un congres aranjat. Adică trucat... Un congres la care vrea să participe un număr cât mai redus de delegaţi, aleşi şi ei pe sprânceană, şi care probabil vor vota electronic, ca să se fure mai uşor.”

Iată, deci, că Ciolacu e doar molatic atunci când e vorba să facă opoziţie pe care trebuie s-o facă în Parlament. Când însă i se ameninţă funcţia, molatecul se transformă într-un sforar de profesie, eliminând din start orice concurenţă din partidul pe care îl conduce.

În ceea ce priveşte reproşurile venite din afară, de la presupuşii săi adversari politici, Sorin Roşca Stănescu afirmă: „Dar din exterior cum şi-ar putea-o lua? Ce forţe relevante din exteriorul partidului ar fi putut amenda comportamentul lui Ciolacu? (…) Şi cine altcineva din exterior i-ar fi tras-o lui Marcel Ciolacu? Poate preşedintele Klaus Iohannis…Poate oameni din PNL, cu care tratează pe ascuns pentru ca PNL, într-un fel sau altul, să-l ajute să-şi urce sacii în căruţă. Să-şi elimine cu alte cuvinte rând pe rând, prin diverse mijloace, inclusiv prin intermediul DNA, adversarii din partid.”

Acţionând în felul în care acţionează, preşedintele Marcel Ciolacu pare să aibă misiunea de-a pune PSD-ul pe făraş şi a-l arunca, aşa cum doreşte preşedintele Iohannis, PNL-ul, dar şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii, la groapa de gunoi a istoriei.

Că Marcel Ciolacu acţionează în defavoarea propriului său partid se vede cu ochiul liber. Acţiunea sa însă loveşte, colateral, şi în PNL-ul.

Iată în ce sens:

După cum se ştie, lipsa opoziţie naşte monştri. Acţionând la comanda altora şi făcând o opoziţie formală, Marcel Ciolacu subminează partidul de guvernământ, în sensul că acesta, neavând opoziţie, acţionează fără nici un fel de autocenzură, subminându-şi prin măsurile hazardate pe care le adoptă încrederea electoratulu. PNL-ul va rămâne la putere atâta vreme cât va fi partidul stat. Dacă PSD-ul ar fi făcut o opoziţie rebutabilă, PNL-ul s-ar fi întărit, iar gradul de încredere al populaţiei în acest partid ar fi crescut. Dar aşa, pe termen lung, pierd ambele partide. Mai întâi PSD-ul, apoi şi PNL-ul.

În acest sens, acţiunile preşedintelui Marcel Ciolacu pot fi considerate subversive.

PNL-ul l-ar putea, la un moment dat, trage la răspundere pentru toate greşelile comise. Căci, neîntâlnind nici un fel de piedici în exercitarea puterii, partidul de guvernământ pierde încetul cu încetul contact cu realitatea. Dacă ar fi avut parte de o opoziţie dură, partidul de guvernământ ar fi acţionat mult mai coerent.

În fine, ştergând cu buretele câteva aceste consideraţii mai mult sau mai puţin subiective, să trecem la subiect. Alaltăieri, sâmbătă, 22 august a.c., Marcel Ciolacu a fost validat de către Congresul PSD, cu 1310 voturi, în funcţie de preşedinte al PSD, în timp ce contracandidatul său, Eugen Teodorovici a obţinut doar 91 de voturi. S-a întâmplat exact cum au prevăzut majoritatea analiştilor politici. Marcel Ciolacu nu a avut practic concurenţă. Cărţile au fost aranjate dinainte.

Cuvintele pe care le-a spus Marcel Ciolacu după alegerea sa ca preşedinte sunt de-o platitudine înfricoşătoare. Frazele sunt neterminate, aruncate cu furca. În ele putem citi orgoliul, dar şi orbirea omului care s-a căţărat într-o funcţie nepotrivită, şi lipsa de coerenţă: „Sunt onorat, dar sunt foarte obligat.” Obligat faţă de cine? Faţă de colegii de partid care l-au votat? Faţă de forţele din umbră care l-au propulsat în această funcţie?

„Dragi camarazi, votul de astăzi nu este dat lui Marcel Ciolacu, a mai spus proaspătul ales,în acelaşi stil dezlânat -, votul de astăzi este dat unei echipe a PSD. Marcel Ciolacu vă asigură de două lucruri, ca să fiu foarte bine înţeles şi auzit de la Bucureşti până la Vaslui. Marcel Ciolacu când se trezeşte dimineaţa se uită foarte bine în oglindă şi vede cât este de înalt şi cât este de mare.”

Şi totuşi, o întrebare: oare atunci când se scoală Marcel Ciolacu dimineaţa şi se apropie de oglindă şi vede cât e de înalt şi cât e de mare nu are nici un fel de mustrări de conştiinţă faţă de alegători?

Cu Ciolacu în frunte, PSD-ul nu are nici o şansă să se redreseze. În curând, el îşi va pierde şi bruma de electorat pe care o mai are.

Dar iată ce scrie Stelian Tănase despre modul cum s-au desfăşurat alegerile în PSD: „Ce atmosferă stranie la congresul PSD de ieri! Părea un decor de film SF. Poate aşa va arăta lumea de mâine, Delegaţii nu se vor mai întâlni în mari săli de congrese, nu se vor mai ridica în picioare să ovaţioneze liderii.(…) Ieri ne-am aflat câteva ceasuri într-o nacelă a timpului. Un amestec de bolşevism remanent cu amintirea lui Ceauşescu în toţi porii.”

În această atmosferă stranie, falsă, cuvintele rostite de la tribună de către Gabrielei Firea au sunat în gol: „Ni s-au pus ştampile, etichete, s-a aruncat anatema, suntem demonizaţi, plăcuţele şi aşa mai departe. Eu cred că trebuie să ne luăm viitorul în propriile mâini.”

Păi, v-aţi luat şi iată, odată ce l-aţi ales pe fostul partener de vânătoare al lui Omar Hayssam în fruntea PSD-ului!

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri