O tragedie victoriană

Majoritatea volumelor sale de proză se axează pe ideea destinului implacabil, care modelează fără discernămînt existenţele. Cu precădere, capodoperele Jude the Obscure/Jude Neştiutul, The Mayor of Casterbridge/Primarul din Casterbridge şi Tess of  the d’Urbervilles/Tess d’Urberville respectă acest tipar. Jude Fawley şi Michael Henchard din primele două texte sînt naturi damnate, ce nu-şi pot depăşi condiţia (predestinată spre rău), în ciuda aspectelor bune ale personalităţilor lor şi eforturilor genuine făcute de protagonişti pentru a se îndrepta. Cu atît mai mult Tess Durbeyfield (devenită, printr-o descoperire întîmplătoare, “aristocrata” Tess d’Urberville) din romanul omonim (editat, în română, recent, la Corint) pare urmărită de ceea ce anticii numeau “destinul orb” (fatum malus). Jocul întîmplărilor nefaste o aduce într-o situaţie imposibilă pentru o femeie din epoca victoriană: mama singură a unui copil rezultat dintr-o experienţă sexuală confuză, similară unui viol (chiar şi numele progeniturii este simbolic, ca toate numele personajelor lui Hardy de altfel: Sorrow/Durere). Tatăl, Alec d’Urberville (un nobil scăpătat, banuit iniţial, eronat, a fi o rudă îndepărtată a familiei Durbeyfield), devine personificarea acestui fatum malus care, precum în tragediile lui Sofocle, o urmăreşte pe eroină, într-un mod inexpugnabil, oriunde s-ar duce. Epuizată, Tess e obligată să facă unicul gest care, măcar prezumtiv, o mai poate salva: îl ucide pe invadatorul vieţii ei. “Salvarea” reprezintă, de fapt, zvîrcolirea din urmă a sorţii, întrucît protagonista va fi executată.

Se identifică aici, în general, intertextualizarea/contextualizarea victoriană a tragicului elen din antichitate, însă, la o privire atentă, observăm că Tess (asemenea lui Jude şi Michael, în alt plan) nu are traiectoria unei simple marionete în mîinile destinului inevitabil, ci dezvăluie, treptat, o personalitate bine definită, ce ar putea constitui, în contradicţiile sale de profunzime, sursa reală a tragicului protagonistei. Tînăra fermieră este descrisă de Hardy drept “femeia copil”, oximoron reiterat atît în prezentările ulterioare ale personajului, cît şi în comportamentul său de ansamblu. Pasiunea şi inocenţa sînt extremităţile emoţional-instinctuale între care caracterul lui Tess oscilează necondiţionat. Aşa cum, altădată, Jude Fawley dezvăluia o tipologie scindată ireconciliabil între instinct şi raţiune, sucombînd sub presiunea antagonismului, iar Michael Henchard trăia în interiorul interacţiunii marţiale dintre responsabilitate şi iraţional, prăbuşindu-se la rîndul lui, Tess d’Urberville nu-şi poate gestiona puseurile pasionale prin intermediul purităţii structurale, dar nu reuşeşte, conform legii vaselor comunicante, nici să rămînă inocentă pînă la capăt. Ea ajunge victima naturii duale, a tipologiei paradoxale, autodistructive. Observăm, ca atare, în epicul hardyian, mai curînd un tragic de extracţie psihologică decît unul al predestinării. Nu destinul implacabil marchează disoluţia personajului, ci propria sa natură contradictorie. Protagonista răbufneşte, în răstimpuri, într-adevăr, împotriva unei sorţi mai puţin favorabile, dar răbufnirile ei sînt veritabile revolte ontologice, specifice unei psihologii pasionale şi irepresibile: îşi asumă rolul de susţinător al întregii familii, deşi nu pare înzestrată pentru un astfel de efort, îşi botează singură copilul (şi apoi îl îngroapă, contrariată de ipocrizia feţelor bisericeşti), alege să supravieţuiască la oraş, în pofida faptului că nu e adaptată la acest stil de viaţă şi, în sfîrşit, îl ucide brutal pe Alec, acceptînd, senin, spînzurătoarea.

Hardy creează un tipar comportamental care iese din limitele tragicului clasic, integrîndu-se realismului psihologic modern.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași