O ultimă șansă de a deveni student la USAMV: 53 de locuri rămase libere la buget, pentru admiterea de toamnă

marți, 18 august 2020, 01:56
1 MIN
 O ultimă șansă de a deveni student la USAMV: 53 de locuri rămase libere la buget, pentru admiterea de toamnă

Cifrele pregătite pentru admiterea de toamnă de către conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” confirmă că instituţia de învăţământ superior a avut una dintre cele mai bune sesiuni de admitere de vară din 2010 încoace.

În urma centralizării tuturor locurilor rămase libere au fost scoase la concurs doar 53 de locuri la buget şi 122 la taxă, majoritatea lor fiind la Facultatea de Horticultură. În mod concret, la buget mai este liber un singur loc la Agronomie şi trei la Biologie, ambele specializări din cadrul Facultăţii de Agricultură.

În paralel, la taxă sunt 10 locuri libere la Agronomie, 10 la Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală, 10 la Ingineria produselor alimentare şi 5 la Biologie, în total 35 de locuri cu taxă.

La Facultatea de Horticultură sunt 45 de locuri libere la buget: 10 la Horticultură, 16 la Inginerie mediului, 14 la Biotehnologii, dar şi 15 la taxă, câte cinci la fiecare specializare enumerată anterior.

La Facultatea de Zootehnie nu mai există niciun loc liber la buget, iar la taxă sunt câte 8 la specializările: Zootehnie, Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare. În ciuda concurenţei foarte mari de la Facultatea de Medicină Veterinară, aici au mai rămas 15 locuri libere la taxă. În rest, mai sunt 29 de locuri disponibile pentru medicină veterinară – predare în limba engleză, 4 locuri cu taxă pentru absolvenţii de licee din mediul rural şi 9 la buget, dar fără bursă, pentru candidaţii români de pretutindeni.

Perioada de înscriere a candidaţilor pentru admiterea din septembrie este 7 – 10 septembrie, iar programul orar zilnic pentru înscriere este 08.00 – 16.00. 

 

Comentarii