Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit. Este în spital, inconștient

joi, 20 august 2020, 07:25
1 MIN
 Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost otrăvit. Este în spital, inconștient

Aleksei Navalnîi, una dintre cele mai cunoscute figuri ale opoziției din Rusia și un critic constant al președintelui Vladimir Putin, este la spital, în stare de inconștiență, suspiciunea fiind că a fost otrăvit, a anunțat purtătoarea sa de cuvânt.

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, s-a simțit rău în timpul unui zbor, iar avionul a făcut o aterizare de urgență la Omsk, a scris pe Twitter Kira Iarmiș. Purtătoarea de cuvânt susține că există suspiciunea că Navalnîi a fost otrăvit cu ceva care i-ar fi fost pus în ceai.

Navalnîi se întorcea la Moscova de la Tomsk, iar ceaiul a fost singurul aliment pe care l-a ingerat. Doctorii spun că agentul toxic s-a absorbit mai repede în băutura caldă.

În prezent, Navalnîi este la terapie intensivă, inconștient, susține Kira Iarmiș.

Comentarii