Oprit de Poliţie pentru că mergea şerpuit: nu avea permis şi era beat

vineri, 27 martie 2020, 02:50
1 MIN
 Oprit de Poliţie pentru că mergea şerpuit: nu avea permis şi era beat

Un localnic din Lungani a fost prins la volan beat criţă, dar şi fără permis de conducere. Individul în vârstă de 33 de ani a fost tras pe dreapta de poliţiştii Secţiei 7 Rurale Târgu Frumos, care l-au observat cum conduce pe mijlocul drumului.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, el a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de conducere fără permis şI conducere sub influenţa alcoolului”, au precizat reprezentanţii Poliţiei. 

Comentarii