Orban: Guvernul nu poate impune obligaţia purtării măştii în familie. Asta este o prostie

luni, 24 august 2020, 12:54
1 MIN
 Orban: Guvernul nu poate impune obligaţia purtării măştii în familie. Asta este o prostie

Ludovic Orban a declarat că Guvernul nu poate impune purtarea obligatorie a măştii în familie. Premierul a precizat că „asta este o prostie”, iar PSD a avut o campanie în acest sens, în care spunea ca Executivul vrea să ia o astfel de măsură.

„Nu putem să impunem o astfel de regulă. Ceea ce se întâmplă într-o familie, depinde familia respectivă. Nu putem impune noi astfel reguli. Am mai auzit prostia asta. S-a şi făcut o campanie de către PSD că Guvernul vrea să introducă obligaţia purtării măştii în familie. Asta este o prostie. Niciodată un Guvern nu poate să impună aşa ceva”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat luni cum vedere afirmaţiile lui Alexandru Rafila ca masca să fie purtată în casă în momentul interacţiunii copiilor cu bunicii şi dacă s-ar impune o astfel de situaţie.

În opinia profesorului Rafila, ar trebui regândită interacţiunea copiilor cu persoanele vârstnice din familie, odată cu începerea şcolii, printr-un set de reguli stabilite în casă, de exemplu copilul şi bunicul să poarte mască atunci când interacţionează sau să respecte pe cât posibil o anumită distanţare.

news.ro

Comentarii