Păcatele dreptei, ororile stângii

Bun, pe de o parte avem aşa:

– un avertisment din partea Asociaţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului cu privire la faptul că, în chestiunea independenţei justiţiei, România o ia pe calea Ungariei şi a Poloniei;

– 2 (două) avize negative date de CSM, în care se vorbeşte inclusiv de încălcări ale Constituţiei;

– o recomandare (repetată) din partea Comisiei Europene ca România să ceară avizul Comisiei de la Veneţia pe legile justiţiei;

– o îngrijorare a aceleiaşi comisii că, în România, ritmul reformei stagnează şi că independenţa justiţiei e pusă în pericol;

– un avertisment din partea Departamentului de Stat în legătură cu posibile încălcări ale independenţei justiţiei în România;

– o constatare a Grupului de state împotriva corupţiei (GRECO) de pe lângă Consiliul Europei că România nu adoptă recomandările care i-au fost făcute în materie de anticorupţie;

– o cerere a aceluiaşi grup adresată României şi Poloniei de a furniza informaţii pe legile justiţiei pentru ca grupul să poată pregăti un raport ad hoc cerut de circumstanţele excepţionale – de unde rezultă că România şi Polonia se confruntă cu circumstanţe excepţionale (ceea ce confirmă îngrijorările din avertismentul Asociaţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului).

De cealaltă parte avem aşa:

– o campanie continuă şi susţinută de denigrare a protestelor, a protestatarilor şi a ONG-urilor;

– o campanie continuă şi susţinută care pretinde că legile justiţii nu schimbă de fapt nimic (caz în care nu se înţelege deloc de unde încăpăţânarea de a schimba şi urgenţa cu care sunt promovate schimbările);

– o campanie constantă şi susţinută de înfierare a UE, a SUA şi a presupusului „stat paralel”;

– o campanie concentrată exclusiv pe eşecurile DNA, prezentate în aşa fel încât să genereze ideea că ele sunt definitorii şi că în România justiţia în general este eminamente abuzivă (mai ales când se ocupă de politicieni).

În legătură cu toate astea am de făcut un comentariu politic.

Dreapta românească (mă refer aici la dreapta economică, nu la cea naţionalistă) are multe păcate – cele mai grave fiind strategia salariilor mici ca avantaj competitiv al României, refuzul de a adopta politici de combatere a sărăciei într-o ţară care geme de sărăcie, discursul anti-asistaţi şi dispreţul faţă de electoratul PSD.

Dar, în ciuda păcatelor ei, dintre care unele foarte grave dacă e să judecăm în termeni pur umani, dreapta românească a avut încă din 1990 instincte impecabile când a venit vorba de apărarea democraţiei liberale ca regim politic.

Ori de câte ori democraţia liberală a fost pusă în pericol, dreapta românească a reacţionat imediat.

Stânga românească, în schimb (mă refer la cea din societatea civilă, fiindcă stângă politică nu avem), are intervenţii adesea admirabile când vine vorba de drepturile celor marginalizaţi.

Cu toate astea, ea suferă – de când a apărut şi până azi – de o indiferenţă crasă faţă de valorile democraţiei liberale şi de o infernală lipsă de inteligenţă strategică. Asta se întâmplă, cel mai probabil, din cauză că stânga românească stă închisă într-o concepţie tiermondistă despre lume, din care refuză cu încăpăţânare să iasă.

Stânga românească are doar strategii discursive – aşa a învăţat ea de la nişte intelectuali ţicniţi, în care crede orbeşte. Asta face ca ea să fie obsedată exclusiv de sabotarea „discursului hegemonic” al dreptei economice – de unde anti-anticomunismul şi anti-anticorupţia, două enormităţi colosale.

În consecinţă, nu te poţi baza pe stânga când democraţia liberală e pusă în pericol – stânga noastră nici măcar nu sesizează când e pusă în pericol democraţia liberală: dimpotrivă, fix în momentele alea ea e fericită fiindcă i se pare că se destructurează „discursul hegemonic”.

Asta, pe lângă că e oribil, e deâa dreptul înfricoşător – şi tocmai orbirea asta a stângii face ca iniţiativele ei admirabile să pice în gol.

Când democraţia liberală e pusă în pericol, iar tu nu doar că nu sesizezi asta, dar te mai şi bucuri din motive aiuritoare în loc să ajuţi la apărarea ei, eşti tratat ca un duşman al democraţiei şi nimeni nu vrea să audă ce ai de spus – chiar şi atunci când ce ai de spus e interesant, important sau chiar admirabil.

Şi când nimeni nu ascultă ce ai de spus, şansele de a convinge pe cineva de lucrurile de care chiar merită să fie convins scad dramatic. De-asta spuneam că stânga românească suferă de o lipsă infernală de inteligenţă strategică.

Comportamentul ei în aceste zile când democraţia liberală din România e pusă în pericol grav este cu totul dezgustător. Iar peste dezgustul ăsta oamenii trec cu greu – de fapt, nu au niciun motiv să treacă peste el.

PS Ca să nu existe dubii, când vorbesc despre stânga românească mă refer la toată stânga – cu excepţia notabilă a Demos, o platformă civico-politică de centru-stânga care se va transforma, cel mai probabil, în partid.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist