Pandemia sportului, pandemia fotbalului

Jocurile Olimpice, Campionatul European de fotbal, turneele de tenis de categoria Grand Slam, marile tururi cicliste, marile circuite atletice, sunt numai vârfurile aisbergului. Practic, de la întreruperea turneului candidaţilor la şah nu a mai existat activitate sportivă internaţională, dacă facem abstracţie de alde fenomene gen Belarus sau dacă neglijăm pseudosportul la consolă, totul este adormit. Parcurgând arhicunoscutul portal „flashscore.com” ce găsim azi? fotbal în Belarus, Turkmenistan şi Nicaragua, tenis cam tot pe acolo, tenis de masă şi badminton în Armenia, baschet în Taiwan, baseball în Coreea, volei prin partea asiatică a Rusiei şi, bineînţeles, multe-multe e-sporturi care nu interesează decât câţiva împătimiţi. Iată ce-ai făcut stimate domn SARS-CoV-2!

Oamenii de sport nu se plictisesc, se plictisesc sportivii. Stau în izolare la domiciliu, se antrenează doar cu iubitele(ţii), fac genuflexiuni cu ele (ei) în spate, joacă tenis în jurul mesei din sufragerie, fac maratoane în apartament, se joace cu role de hârtie igienică şi, vorba unui cântec vechi, „times goes by”, adicătelea „trece vremea”. Cum ziserăm, oamenii de sport nu se plictisesc, fiindcă n-au cum se plictisi. Nu ne referim la cei de la munca de jos (sportivi&antrenori sau middle-management), ci la aceia care conduc, dispun şi învârt banii. Aceia participă la videoconferinţe în care fac şi refac planuri, care odată definitivate sunt smulse din cuie şi aruncate la coş. Pentru că virusul e încruntat, nu zâmbeşte, nu glumeşte, numai se joacă o ţâră cu noi. Şi joaca aceasta este la fel de pandemică precum pandemia însăşi. Amânarea Jocurilor Olimpice, turneelor de la Roland Garros şi Wimbledon, Euro 2020 şi a Turului Franţei arată mai bine ca statisticile economice şi speculaţiile geopolitice că omenirea se află în stare de război. Nu e nicio glumă, aruncaţi un ochi pe istoria sportului. Nimeni nu ştie cum va arăta lumea postCovid. Despre lumea sportului, nici atât.

Hai să neglijăm fapte atotvizibile cum ar fi puzderia de calificări pentru Olimpiada amânată pentru la anul . Hai să nu mai pomenim marile turnee de Grand Slam („ar fi o minune dacă s-ar juca US Open” – zise Simona Halep), să privim mai de-aproape mult iubitul şi stimatul nostru fotbal, care a trecut brusc de la luminozitatea maximă la o imensă nebulozitate. Mai deunăzi, liga Pro din Belgia a decis să suspende campionatul, să omologheze clasamentul parţial drept clasament final şi să stabilească prin acesta echipele europene şi retrogradatele. Doamna UEFA a sărit ca arsă când a auzit: că noi înţelegem contextul, dar competiţiile trebuie duse până la capăt că nu e fair-play ca o echipă care a apucat să joace un meci mai mult ca alta să fie declarată campioană etc. Şi după ce şi-a turnat o cană de apă rece peste arsură, a trecut la ameninţări. Cine nu încheie campionatul, n-are ce căuta în Cupele Europene de la toamnă, de parcă astea din primăvară ar fi mers şnur. Iar dacă nemţii din Bundesliga, mai teutoni ca alţii, au început să se antreneze cu gândul la un restart în mai, toată lumea, în frunte cu temuta Angela Merkel, le-a sărit în cap. Şi neerlandezii s-au liniştit când au auzit ameninţările de la Nyon, însă guvernul Rutte a aruncat bomba: nicio competiţie sportivă în Regatul Ţărilor de Jos până la sfârşitul lunii septembrie. Cei din fotbal au găsit o soluţie caprovarzistică, nu suspendăm campionatul, ci îl anulăm cu totul, nu stabilim nici o campioană, nu stabilim nimic. Şi UEFA trebuie să dea înapoi, din moment ce nu e nimic cert nici cu marile ei competiţii. Iar românaşii noştri (nu vorbesc de handbalul aruncat la stâlpul infamiei) ţin să încheie socotelile, ajungând până la o idee considerată eronat de către unii ca fiind „creaţă”, când e „afro” de-a binelea: încheierea campionatului românesc în Turcia, de parcă acolo n-ar fi COVID-19.

Interesant că toţi declară că înţeleg situaţia, de la CIO, la FIFA, UEFA şi alte organisme, până la cei din iarbă sau de pe parchet: că în primul rând contează sănătatea, apoi economia, şi multe altele, iar sportul – vorba Ruxandrei Mărăcineanu, ministrul de resort din Franţa – nu intră pe lista de priorităţi. Au înţeles la început şi sportivii cu salariile mutilate, dar acum din ce în ce mai mulţi se revoltă: virus, ne-virus, daţi-ne drepturile că n-avem ce mânca. Ne credeţi, nu ne credeţi, e problema voastră. Şi poate spune cineva să spună că n-au şi ei dreptatea lor? ÎnCOROnatule şi încornoratule, unde ne-ai adus?

Publicitate și alte recomandări video