Patologia unui caz

E util să ne amintim că secuii au beneficiat încă de la colonizarea lor, controlată de regii maghiari, de privilegii acordate în schimbul serviciilor militare de pe frontiera carpatică, adică linia de demarcaţie dintre Regatul Ungar şi lumea necatolică/ necreştină. Pentru aceste servicii, pentru fidelitatea lor faţă de Coroană, pentru sârguinţa învăţării limbii stăpânilor, ei au intrat în sistemul stărilor/naţiunilor şi al religiilor recepte din Transilvania. În timp s-au maghiarizat şi au devenit vectori ai intereselor ungureşti. În veacul al XVI-lea, atunci când principii ardeleni au îmbrăţişat Reforma, împreună cu ungurii propriu zişi, de la graniţa de vest, au avut unele ezitări şi chiar conflicte cu stăpânii, ei preferând statornicia în catolicism. Când însă a fost să se opună stării nobililor maghiari, ca la 1514, în timpul Războiului ţărănesc condus de Gh. Doja, au făcut-o. În acest timp, românii din zona central-estică a Transilvaniei, discriminaţi social şi religios au fost supuşi unui proces de maghiarizare care a culminat în secolul XIX şi în anii ocupaţiei maghiare (1940-1944), ajungând astfel minoritari. În anii Dictaturii de la Viena în secuime au avut loc atrocităţi împotriva românilor. Dar nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă liderii secuilor nu s-ar fi conectat politic la cei maghiari. A avut minoritatea săsească din Transilvania, după Marea Unire psihoza cetăţii asediate, ca să opteze pentru izolare? Nici alte minorităţi venite din imperiu nu au ales calea autoclaustrării. Iar politica guvernelor de la Bucureşti nu a mizat pe discriminare între naţiuni, nici în vremuri tulburi, pentru că ar fi fost neproductiv pentru statul român, echilibrul etnic fiind mult prea important în filosofia noastră politică. Deci România nu are niciun interes să cultive izolarea grupurilor etnice ori discordia. Poate vrea să-i deznaţionalizeze ori să-i disloce, ar putea gândi unuii. Poate are vreun plan secret? Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, iar istoria este mărturie dreaptă.

De ce evoc acestea în cazul Ditrău? Dintr-un motiv simplu şi anume că prezentul se naşte mereu din trecut. Comunitatea din Ditrău nu e speriată doar de cei doi asiatici, ci de orice nemaghiar care s-ar aşeza acolo. Ea suferă de complexul purismului etnic, care a generat psihoza cetăţii asediate. Saşii erau net majoritar în burgurile lor medievale, dar în modernitate şi-au schimbat conduita, aplicând politica toleranţei. Au dispărut saşii, deznaţionalizaţi de români în oraşe în care ei au ajuns minoritari, ca la Braşov, Sibiu, Sighişoara, Bistriţa etc? Nicidecum. Şi, mergând pe firul istoriei, au încurajat liderii de la Bucureşti pe românii din nordul Bucovinei să se izoleze de ucraineni? În niciun caz. Dar în starea psihotică în care au fost aruncaţi de către unii lideri politici iresponsabili prin specularea unor potenţiale situaţii conflictuale, mulţi secui au ales să se opună oricărui străin de limbă şi cultura maghiară. Şi în primul rând românilor şi culturii române. Încă o dată, să nu uităm atrocităţile sălbatice cărora le-au căzut victime atâţia români, atunci când prejudecăţilor izolaţioniste li s-a dat avânt, în anii Dictatului de la Viena. Nu e prea mult să invocăm aceste amintiri. Doar pentru aceasta există istoria: ca să întreţină vie memoria. Şi invers.

Eu nu doresc să fac un proces de intenţie secuilor din Ditrău. Nici măcar preotului local, care a declarat că se căieşte, dar nu regretă. Însă cum devine faptul că nu regretă gestul funciar anticreştin de a-i instiga pe enoriaşi împotriva unor străini? A avut Iisus preferinţe etnice în planul său de mântuire a lumii? Însă doresc fără nicio ezitare să arăt cu degetul spre liderii politici maghiari care alimentează psihoza izolaţionismului, antimodernă şi antieuropeană.

Secuii necontrolaţi de politicieni ştiu sigur că se bucură pentru aceea că viitoarea Autostradă a Unirii va traversa ţinutul lor, chiar Ditrăul şi îi va scoate din izolare, dar îi va elibera şi de tarele ei sociale şi psihologice. Mai rămâne doar ca liderii politici să înţeleagă că nu mai poţi bloca mentalităţile în epoca regilor catolici ai Ungariei, adică într-un fel de trecut continuu, anistoric şi contraproductiv.

Din păcate, unii lideri maghiari au indus secuilor ideea că pot da ceasul istoriei înapoi. De aici fricile şi spaimele victimelor acestor experimente politicianiste. Privind peste gardul de sârmă de la frontiera de sud-est a Ungariei, secuii văd un lider perpetuu la Budapesta, care se încăpăţânează să boicoteze valorile istoriei moderne.

Mihai Dorin este istoric şi publicist