Pictura ca elogiu al ideii de libertate

În cei aproape 20 de ani de la absolvire, aşa cum o dovedesc lucrările, dintre care unele antologate în albumul Rezonanţe cromatice (editura Pim, Iaşi, 2016), pictoriţa a evoluat spre o expresie artistică profund personalizată. Ucenicia pe lângă eminentul şi regretatul pictor Corneliu Ionescu i-a fost bun sfetnic, deschizându-i orizontul către pictura de idei şi fascinaţia culorii. Maestrul a fost un adevărat model pedagogic pentru tânăra speranţă, îndrumând-o să-şi identifice, euristic, propriul limbaj plastic. Profesorul autentic sugerează cu delicateţe şi încurajează cu discreţie, pentru a netezi învăţăcelului calea către propria sensibilitate. Aceasta este, de altfel, misiunea regală a pedagogului. Întrevăd în opera doamnei Gâtlan un dialog sincer şi necomplexat cu maestrul. Spre beneficiul devenirii sale artistice, pictoriţa a asimilat metoda subtilă a observării şi detaşării, convinsă că fără identificarea căii proprii nu are nicio şansă să devină o voce. Şi nu i-a fost greu, aşa cum se întrevede din analiza lucrărilor din recenta expoziţie personală. Spun aceasta întrucât ceea ce te frapează chiar de la prima ochire este personalitatea accentuată a artistei, ca expresie a asumării naturale a libertăţii de exprimare. Într-o epocă a marilor elanuri, precum cea a lui Delacroix, artista ar fi pictat pe baricade şi ar fi dat formă artistică idealurilor. E în tablourile expuse o vervă libertară sinceră, atent elaborată, deşi nu lasă să se întrevadă explicit, venind din lăuntru şi metamorfozându-se într-o cascadă de culori. Nu e nimic tezist, nimic didacticist în tablourile sale, ci o debordantă dorinţă de a da expresie libertţăii lăuntrice. Într-o epocă cenuşie, încorsetată de cenzură, acest tip de personalitate nici măcar nu s-ar fi putut exprima. Aş reuni aceste tablouri, în consecinţă, sub genericul: Elogiul ideii de libertate.

Ca un compozitor de simfonii ample, artista se exprimă confortabil în major, în spaţii generoase, ilimitate. Miniatura ar obliga-o la detalii în filigran, care cert i-ar cenzura elanul. Căutătoare asiduă în lumea ideilor şi al miturilor fondatoare, pictoriţa invită privitorul să-şi identifice el însuşi calea, să intre în dialog şi să caute semnificaţii. Iar sentimentul libertar pe care îl degajă este pur şi simplu contagios. În cele patru cicluri tematice – Dragoste – Tensiune – Emoţie – Art-Viziune -, pictoriţa a organizat idei, simboluri şi mituri, culori tari şi culori diafane, trăire şi sensibilitate, într-o desfăşurare simfonică ce îţi taie respiraţia. Pictura de idee presupune o cultură temeinică, imposibil să fie trucată, sinceritate şi căutare perpetuă. Pictoriţa are aceste calităţi, cu asupra de măsură. Ea pictează aşa cum trăieşte şi aşa cum simte, la temperatură incandescentă, cu o francheţr care convinge instantaneu şi emoţionează.

Ogiva ca simbol gotic al genezei, precum în tabloul Iarba; lupul dacic, simbol al vigorii şi al mitologiei noastre etno-genetice, trimiţând în universul arhetipurilor şi al inaparenţelor; crucea ca mit fondator al civilizaţiei creştine; toate acestea mărturisesc o excelentă stăpânire a gramaticii simbolurilor, mai exact a picturii de idei. Precum în Tablourile dintr-o expoziţie a lui Mussorgski, picturile prezentate la Sala Victoria intră într-o tainică rezonanţă, realizând un continuum plastic emoţional şi ideatic, aşa cum doar artiştii autentici reuşesc.

Am fost mereu fascinat de pictura de spaţii ample, asociind-o cu măreţia beethoveniană. Carmen Gâtlan reuşeşte performanţa stăpânirii culorii în dimensiuni generoase, în care nu este loc pentru spaţii secundare. Pur şi simplu în pictura sa nu există margine. Culoarea şi simbolul converg organic spre esenţele tari. În această viziune de tip horror vacui (spaima de spaţiu gol), ca la începuturile artei plastice, este exclusă programatic ideea de farsă ori de lene a spiritului. De aceea formele şi culorile sunt într-un acord organic tacit.

A fi onest în artă nu este un cadou făcut publicului, ci o expresie a conştiinţei artistice ca datorie morală. E o virtute despre care, din păcate, vorbim tot mai rar, derutaţi de ruina din proximitatea noastră.

Carmen Gâtlan este un nume pe care iubitorii de frumos îl vor descoperi mereu, poate chiar înainte ca exegeţii să-l frecventeze. Iar dacă cineva are prejudecăţi cu privire la pictura non-figurativă, să nu înceapă cu un exerciţiu livresc de hermeneutică artistică, ci cu unul pragmatic, acela de a privi pur şi simplu. Îi invit să înceapă cu tablourile doamnei Carmen Gâtlan.

Mihai Dorin este istoric şi publicist