Politica, între alegeri prezidenţiale şi alegeri anticipate

1. La prezidenţiale

Prezidenţialele de anul ăsta sunt, de departe, cele mai plicticoase alegeri de după 1989. Ştim cu toţii câştigătorul – care nu e nici pe departe un tip entuziasmant.

Singura curiozitate pe care o avem în mod real e cine va intra în turul al doilea cu Iohannis. Atât. Fix ăsta e nivelul prezidenţialelor din noiembrie.

Cum bătălia pentru locul doi e singurul moment cât de cât palpitant al poveştii, totul se reduce, de fapt, la politica de partid: la dinamica puterii în interiorul partidelor parlamentare.

Dacă Barna nu intră în turul doi, va pierde preşedinţia USR, ceea ce va pune în discuţie inclusiv alianţa cu PLUS. Dacă Dăncilă nu intră în turul doi, PSD va deveni un partid de mâna a doua, retrogradând la nivelul de partid-balama. În fine, dacă Diaconu nu intră în turul doi, ALDE va dispărea, iar partidul lui Ponta nu va mai reprezenta o ameninţare serioasă pentru PSD.

Dintre cei trei menţionaţi mai sus, doi sigur vor pierde intrarea în turul al doilea. Dacă ei vor fi Dăncilă şi Diaconu, principalul conflict politic de după parlamentarele de anul viitor nu va mai fi cel tradiţional, dintre PSD şi partidele anti-PSD, ci cel dintre PNL şi USR(-PLUS), cu PSD partid-balama care decide majoritatea parlamentară.

Dacă va fi vorba de Barna şi Dăncilă, Ponta va fi pe cai mari în viitorul parlament, cu un scor aproximativ egal cu al PSD şi al USR, ceea ce va duce la o majoritate parlamentară fluidă, cu un partid mare, dar fără să fie dominant (PNL) şi cu trei partide medii aproximativ egale între ele (USR, PSD ş Pro România).

Dacă, în fine, va fi vorba de Barna şi Diaconu, PSD va deveni principalul partid de opoziţie, iar PNL şi USR vor forma majoritatea parlamentară. Dar valul de schimbare generat de USR va fi stopat, ceea ce înseamnă că PNL va avea o autoritate asupra USR pe care acum nu o are.

Cel mai probabil însă perdanţii vor fi Dăncilă şi Diaconu – ceea ce înseamnă că opoziţia la Iohannis dinspre USR va apărea imediat după anunţarea rezultatelor din primul tur.

După gustul meu, opoziţia ar fi trebuit să apară încă de acum deja, dar Barna a ratat startul, prezentându-se ca un fel de Iohannis mai tânăr, fără nimic semnificativ diferit de actualul preşedinte. De unde şi riscul ca el să nu intre în turul al doilea. Noroc cu contracandidaţii, care par şi mai slabi.

2. Anticipate, finanţe publice şi actori raţionali

Dacă economia şi finanţele publice (în special astea din urmă) stau atât de prost pe cât spune opoziţia, PSD are tot interesul să cedeze guvernarea cât mai curând posibil, pentru a-i pune pe ceilalţi în situaţia ingrată de a lua măsuri impopulare – ceea ce ar garanta revenirea ulterioară a PSD la guvernare.

Dacă însă economia şi mai ales finanţele publice nu stau chiar prost – ba poate chiar dimpotrivă – PSD are tot interesul să forţeze rămânerea la guvernare, iar opoziţia are fix interesul contrar: să profite de actualul moment de degringoladă din PSD, rezultat în urma alegerilor europarlamentare şi a pierderii majorităţii de către PSD, pentru a forţa trecerea lui în opoziţie, ca să nu-i permită să câştige timp şi să se reorganizeze.

Judecând după energia (neobişnuită) cu care Iohannis forţează PSD să îşi treacă noul guvern prin parlament, după încercările USR-PLUS de a împinge lucrurile către anticipate şi după încercările lui Dăncilă de a menţine PSD la guvernare (vezi şi reuşita de azi cu impunerea lui Meleşcanu la şefia Senatului), cred că cel mai probabil suntem în al doilea scenariu.

PS Ar exista şi posibilitatea ca situaţia să fie atât de proastă cum spune opoziţia, dar Dăncilă să forţeze temporar rămânerea la guvernare pentru a împinge şi mai mult opoziţia spre anticipate şi ulterior spre frângerea gâtului. Dar ea e extrem de improbabilă, fiindcă PSD şi-a pierdut de câţiva ani buni capacitatea intelectuală şi organizaţională pentru a dezvolta jocuri atât de complexe.

Există, iarăşi, şi posibilitatea ca lucrurile să stea atât de prost cum spune opoziţia, dar PSD să forţeze rămânerea la guvernare doar pentru a încerca să transforme degringolada de acum într-o retragere ordonată, cu cât mai puţine costuri. Şi ipoteza asta e extrem de improbabilă, fiindcă nimeni nu vrea să vină la guvernare pentru a lua măsuri impopulare (şi, în consecinţă, a-şi frânge ulterior gâtul) – iar Iohannis, PNL şi USR-PLUS par extrem de hotărâţi să forţeze schimbarea de guvern.

În consecinţă, singura ipoteză plauzibilă e că finanţele publice stau rezonabil de bine (sau cel puţin nu chiar prost, nu atât de prost încât să fie nevoie de măsuri impopulare pentru a redresa lucrurile), dar PSD e într-un moment politic delicat – şi, drept urmare, opoziţia încearcă să forţeze schimbarea de guvern tocmai pentru a nu permite PSD să-şi revină din criza curentă – şi pentru a fi ea cea care beneficiază de starea relativ decentă a finanţelor publice.

Pe scurt, cam ăsta ar fi jocul pe care îl vedem. E unul care poate fi jucat şi de actori fără competenţă pe jocuri complexe – adică unul obişnuit, fără mari pretenţii, care poate fi jucat de toate partidele de la noi. Ceea ce, una peste alta, e de bine – pentru noi, cetăţenii obişnuiţi, vreau să spun.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist