Prelegere despre psihologia analitică a lui Carl Gustav Jung, la Palat

luni, 04 februarie 2019, 02:50
1 MIN
 Prelegere despre psihologia analitică a lui Carl Gustav Jung, la Palat

Viaţa şi contribuţia lui Carl Custav Jung vor fi prezentate miercuri la Palatul Culturii, manifestarea făcând parte din seria de evenimente „Oameni de geniu în ştiinţă“, proiect organizat de Asociaţia „Noua Acropolă“, în parteneriat cu Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“ din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi. 

Manifestarea se va desfăşura pe 6 februarie, de la ora 18, în Sala „Ştefan Procopiu“. Carl Gustav Jung a fost medic şi psihiatru elveţian, discipol al lui Sigmund Freud şi principalul său opozant, el fiind considerat părintele fondator al psihologiei analitice. Carl Gustav Jung a ales astfel să studieze planul psihic, o parte invizibilă dar perceptibilă a fiinţei umane. Concepte precum arhetipurile, inconştientul colectiv, anima şi animus sunt doar câteva dintre elementele definite de marele psiholog şi care stau la baza unei ramuri a psihologiei actu­ale.

Cei prezenţi la evenimentul de la Palatul Culturii au ocazia să participe la o prelegere în care se va vorbi despre personalitatea lui Carl Gustav Jung, dar şi despre unele dintre ideile sale. Asociaţia „Noua Acropolă“ din România este o asociaţie culturală neguvernamentală şi fără scop lucrativ, înfiinţată în anul 1990. Principalul său obiectiv este promovarea valorilor culturii universale, încercând să le facă cât mai accesibile societăţii de astăzi. Intrarea la prelegere este liberă, în limita locurilor disponibile.

Comentarii