Preocupările de sezon ale românilor: mielul şi rapelul!

duminică, 11 aprilie 2021, 07:52
3 MIN
 Preocupările de sezon ale românilor: mielul şi rapelul!

Tocmai am ajuns cu microfonul în plină ciobănie, să-i spunem aşa, şi stăm de vorbă cu un crescător de ovine, pentru a afla ce îi aşteaptă de Paşti pe amatorii de miei:

– Bună ziua! Cum staţi cu mieii?

– Ce vreţi să insinuaţi?

– Nimic! Vreau să ştiu cum staţi cu numărul de miei, dacă există destui pentru toţi cei care doresc, pe masa de Paşti, borş, drob şi friptură de miel…

– Păi avem oi, berbeci, dulăi, dar miei… vorba aia! Cu mieii întâmpinăm probleme, ca duminica trecută, de Paştele catolic…

– Ce fel de probleme?

– Mieii au fost mici, greu de asomat. Am încercat cu unul, brumăriu, a făcut "Pffft!", a luminat ca un bliţ, a făcut fum şi s-a făcut scrum, ca un filament de bec când se arde. Mielul mic are rezistenţă mică; impedanţă mică, de fapt, că-i curent alternativ. Mai era soluţia să înseriem mieii, cum se pun rezistorii în serie; am încercat, dar cum să-i faci să stea cuminţi, în serie? Sunt jucăuşi, zburdă pe câmpii, nu-i poţi ţine locului…

– Şi ce aţi făcut?

– Ciobanul Mitică voia să-i cositorească pe cap şi coadă cu letconul; nu l-am ascultat, că-i prea prostănac, dar am zis să-i asomăm cu curent continuu, ca să scăpăm de formule cu cos de fi, cu inductivitate şi cu frecvenţă. Curentul continuu e mai simplu, aşa că am încercat să-i asomăm cu baterii mici, ca la maşinuţele telecomandate…

– Şi a mers?

                                                        *         *         *

– Mielul? Da, a mers! Înainte şi înapoi, lua curbele, lumina din ochi ca din faruri, nu mai behăia, ci claxona, mai mare dragul! Ne-am jucat cu el până când a prins viteză şi l-am pierdut, s-a dus…

– Până la urmă, cum aţi asomat mieii?

– Cu asomatorul, dar nu l-am mai pus în priză, că i-am tăiat cablul, ci le-am tras cu el în cap până când au ameţit.

– De ce i-aţi tăiat cablul? Am înţeles că e scump, costă mii de lei!

– Asomatorul e un cleşte mare, cu care prinzi animalul şi îi bagi curent; de 1 Aprilie toţi ciobanii şi-au făcut glume cu asomatorul!

– Până la Paştele ortodox mai sunt trei săptămâni, deci mai e timp…

– Dacă mieii se îngraşă şi le creşte impedanţa va fi greu, că prin mieii mari nu trece curentul! Oricum, de când cu pandemia mai mult livrăm mieii prin curier, la comandă. Avem şi site cu miei, după performanţe, livrăm la cerere.

– Cum împărţiţi mieii după performanţe?

– Unii zburdă pe câmpii, fac mişcare, aşa că le cresc muşchii, deci îi vindem pentru friptură. Alţii sunt deştepţi, un cioban le citeşte zilnic din reviste culturale; pe ăştia îi vindem pentru borş, că au capul mare. Avem şi miei pe care îi îmbătăm cu rachiu în fiecare zi, să le crească ficatul, să fie numai buni de drob!

 

Comentarii