Privind înapoi spre 2019

I. România (pentru membrii de partid cu certitudini fanteziste – şi pentru susţinătorii lor)

1. Trăim într-o ţară în care 83% dintre angajaţi au salarii lunare nete de cel mult 600 de euro.

Ar trebui să fie evident pentru oricine că pe o astfel de bază nu poţi construi o piaţă internă funcţională – practic românii nu au capacitatea financiară de a absorbi bunuri şi servicii, mai ales din cele cu valoare adăugată mare.

Nu întâmplător 40% din PIB e dat de exporturi.

Degeaba eşti un antreprenor genial, dacă n-ai cui vinde. Ăsta e principalul motiv pentru care cred şi susţin că, pentru o ţară ca România, politicile de combatere a sărăciei sunt şi politici de dezvoltare – fiindcă scăderea sărăciei înseamnă inclusiv creşterea capacităţii de absorbţie de bunuri şi servicii, cu tot ce înseamnă asta.

Altfel spus, în condiţiile României nu putem avea capitalism funcţional fără politici publice serioase de combatere a sărăciei. Politicienii care cred şi fac altceva, ne condamnă (ca ţară) la subdezvoltare, sau cel puţin la dezvoltare încetinită.

2. Trăim într-o ţară în care doar 15,5% dintre noi au studii superiare (date Eurostat pentru 2018).

Refuzând să creăm un sistem educaţional incluziv, accesibil oricui, practic ne sabotăm singuri. Întâi, pentru că accesul la educaţie e unul dintre mijloacele eficiente de combatere a sărăciei (la fel ca accesul la serviciile de sănătate). La noi însă, accesul la educaţie e restrictiv, mai ales în zonele rurale şi în pungile urbane de sărăcie – iar unii vor să-l facă şi mai restrictiv prin privatizări justificate exclusiv ideologic.

În al doilea rând, pentru că intrăm, la nivel global – de fapt, am intrat deja – în zona economiei bazate pe cunoaştere. În condiţiile astea, accesul restrictiv la educaţie şi procentul foarte scăzut de persoane cu studii superioare sunt sinucigaşe. Cum am zis, ne sabotăm singuri.

3. Trăim într-o ţară în care doar 53,9 dintre noi locuim în mediul urban (date INS pentru ianuarie 2019). Urbanizarea este şi ea o cale de combatere a sărăciei. Este absolut ruşinos că în ultimii 30 de ani politicile de urbanizare au fost ca şi inexistente – avem aproape acelaşi grad de urbanizare pe care îl aveam şi în 1989.

Mai grav, urbanizarea pare să fi intrat pe un trend descendent, după ce în 2016 gradul de urbanizare era de 56,4% (datele INS pentru ianuarie 2016).

II. La un an de la referendumul CpF

38% dintre români cred, în 2019, că persoanele LGBT trebuie să aibă drepturi egale cu cele heterosexuale (cu 2 puncte procentuale mai mult decât în 2015). 54% se opun ideii de drepturi egale.

29% dintre români sunt de acord cu afirmaţia că nu e nimic în neregulă cu o relaţie sexuală între două persoane de acelaşi sex (cu 5 puncte procentuale mai mult decât în 2015). 63% susţin contrariul.

Tot 29% dintre români sunt de acord ca, în ceea ce priveşte căsătoriile între două persoane de acelaşi sex, ele să fie legale peste tot în Europa (cu 8 puncte procentuale mai mult decât în 2015). 63% se opun.

Suntem în continuare o societate extrem de intolerantă faţă de persoanele LGBTQI+ şi faţă de drepturile lor – dar, cumva, trendul pare să indice o atenuare, fie şi modestă, a intoleranţei.

Cea mai îmbucurătoare e creşterea cu 8 puncte procentuale a celor care susţin căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Cel mai trist e faptul că ostilitatea faţă de ideea de drepturi egale se menţine aproximativ la acelaşi nivel.

Altfel, cum am mai scris şi cu alte ocazii, societăţile din ţările foste comuniste – şi în particular din ţările foste comuniste şi de religie creştin-ortodoxă – sunt semnificativ mai ostile persoanelor LGBTQI+ decât cele din vestul şi din nordul Europei.

Asta ar trebui să-i pună pe gânduri şi pe activiştii de stânga (cu privire la efectele culturale pe termen lung ale tipului de socialism prevalent în estul Europei până în 1989), şi pe activiştii de dreapta (al căror conservatorism consună cu – şi cel mai probabil derivă din – homofobia stalinistă şi post-stalinistă, chiar dacă azi justificarea homofobiei foloseşte argumente de tip religios).

Sorin Cucerai este traducător şi publicist